Românii susțin SMURD-ul, anual, cu milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raed Arafat
Raed Arafat

Potrivit raportului de activitate pentru perioada 2010–2011, Fundaţia pentru SMURD a avut venituri totale de 8,6 milioane de lei şi cheltuieli de 2,9 milioane, înregistrând astfel un excedent de 5,7 milioane de lei, adică aproape 1,2 milioane de euro.

Din redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit, Fundaţia pentru SMURD a obţinut, în perioada 2010-2011, 4,9 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 86% faţă de perioada anterioară. ”Numai în 2011, din 2% pe impozitul pe venit, Fundaţia pentru SMURD a încasat de la populaţie în jur de 1,2 milioane euro, suma fiind în creştere faţă de anul precedent, motiv pentru care consider că populaţia este unul dintre partenerii de bază ai SMURD-ului”, spune Raed Arafat.

Potrivit statutului, profiturile obţinute în urma activităţii, pot fi distribuite sau investite numai pentru realizarea obiectivelor Fundaţiei, aceasta fiind asociația nonguvernamentală care instrumentează achizițiile serviciului de urgență și administrează fondurile provenite din donațiile cetățenilor. Din bilanțurile contabile ale fundației pentru perioada 2007-2010, reiese că românii au ajutat anual organizația condusă de Arafat cu milioane de lei (respectiv 1.409.354 de lei în 2007, 2.173.779 de lei în 2008, 1.002.697 de lei în 2009, 4.044.517 de lei în 2010). Conform datelor oferite publicului de contabilii Fundației pentru SMURD, la data de 18 ianuarie 2012 în conturile fundației exista suma de 5.687.324,86 de lei (reprezentând disponibilități de cont curent și depozite).

Din această sumă, 4.293.350 de lei reprezintă suma corespunzatoare celor 2% din 2011, sumă intrată în conturile fundației în ultimul trimestru din 2011, iar restul provine din sume anterioare existente în conturile fundației (colecta de 2% din anii anteriori și/sau donații și sponsorizări), sume care sunt deja angajate pentru derularea diverselor proiecte și programe în desfășurare, dar neplătite către terți până în momentul respectiv.
 
Populația e principalul partener al SMURD-ului

Conform datelor publice de la ANAF şi a rapoartelor media, campania ”2% pentru SMURD” a fost cea mai eficientă campanie socială. Astfel, SMURD conduce în topul încasărilor cu un procent de 60%, urmat de Salvaţi Copiii (31%) şi Salvează Vieţi (9%).

 Fundația pentru SMURD a beneficiat și de parteneri puternici, de la care a avut parte de câștiguri bănoase substanțiale. Un exemplu în acest sens este faptul că "Loteria Română" S.A. şi Fundaţia pentru SMURD au încheiat la sfârșitul anului trecut un parteneriat pentru susţinerea campaniei ”2% pentru SMURD”. Loteria Română a lansat o serie de un milion de lozuri în plic intitulate ”SMURD”, la preţul de 2 lei bucata, cu premii între 2 lei şi 20.000 de lei. Din banii strânşi din vânzări, zece la sută au revenit Fundaţiei pentru SMURD.

SMURD şi sistemul de urgenţă înseamnă un parteneriat între mai multe instituţii: Ministerul Sănătăţii cu Ministerul de Interne, o colaborare cu Ministerul Apărării, autorităţile locale şi populaţia. Populaţia s-a dovedit a fi unul dintre partenerii foarte serioşi şi achiziţia avionului este cea mai bună dovadă. Chiar dacă îl achiziţionează Fundaţia pentru SMURD, fondurile provin de la populaţie", a declarat Arafat.

Două elicoptere SMURD vor mai fi achiziționate în teritoriu


Fundaţia pentru SMURD a reuşit să achiziţioneze, din fondurile adunate de la populație, un avion sanitar de fabricaţie americană, care va veni în ţară în luna august și care va fi pus în funcțiune în septembrie. Avionul SMURD va opera de pe aeroportul Băneasa din Bucureşti, iar costurile de achiziţie se ridică la aproximativ 900.000 de euro, incluzând aparatul, reviziile tehnice, echipamentele medicale, dar şi pregătirea piloţilor şi a tehnicienilor. În 2011, Fundaţia pentru SMURD a închiriat un avion pentru urgenţe medicale şi a salvat mai bine de 117 vieţi. În ceea ce priveşte dotările staţiilor SMURD din ţară, subsecretarul de stat a afirmat că anul acesta vor mai fi achiziţionate două elicoptere - unul în iulie, pentru Iaşi, şi un al doilea în septembrie, pentru Craiova, urmând ca în perioada 2013-2014 să mai fie cumpărate încă două astfel de aparate de zbor prin Ministerul Sănătăţii.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite