Recomandări de la IPJ Mureș pentru a ne feri de tâlhării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii speră ca numărul tâlhăriilor să scadă
Polițiștii speră ca numărul tâlhăriilor să scadă

Continuă campania de informare a cetățenilor, întreprinsă de Poliția mureșeană, referitoare la tâlhării. Azi vă vom prezenta sfaturile polițiștilor pentru a nu deveni victime ale acestor tipuri de infracțiuni.

Întrucât numărul tâlhăriilor a crescut simțitor, fapt ce i-a îngrijorat pe polițiștii mureșeni, aceștia au formulat o listă de recomandări pentru ca cetățenii să se poată feri de atacurile infractorilor.

RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA TÂLHĂRIILOR

   
•    Evitaţi expunerea ostentativă a bijuteriilor, în special a celor din aur.
•    Nu purtaţi în poşete mai mulţi bani decât aveţi nevoie.

•    Utilizaţi carduri bancare, însă nu notaţi codul PIN pe card sau pe hârtiuţe pe care hoţul le poate găsi în poşetă.
•    ATENŢIE LA CONSUMUL EXCESIV DE ALCOOL! Starea de ebrietate sporeşte riscul de a deveni victimă a tâlharilor!
•    Protejaţi-vă copiii, nu-i lăsaţi să poarte asupra lor, când sunt neînsoţiţi, sume tentante de bani, telefoane ori bijuterii de valoare, pentru a nu deveni victime.

•     În cazul în care integritatea corporală vă este pusă în pericol, renunţaţi la bunurile smulse sau pretinse de agresor, întrucât viaţa şi sănătatea sunt prioritare.

În spaţiile comune ale imobilelor:

•    Uşile de la intrarea în blocuri să fie încuiate permanent; dacă nu există posibilitatea montării unui interfon, se vor confecţiona chei pentru fiecare locatar; nu permiteţi persoanelor străine să intre în imobil odată cu Dvs. şi nici nu le permiteţi accesul în bloc prin intermediul interfonului.
•    Atenţie sporită la intrarea în bloc,  dacă aveţi suspiciunea că sunteţi urmărit(ă)! Evitaţi intrarea în bloc în aceste situaţii şi apelaţi la sprijinul persoanelor din preajmă.

•    Nu acceptaţi persoanelor străine să intre în locuinţă, indiferent de motivele invocate (vânzări, promoţii, lucrări de reparaţii etc)
•    Atenţie la orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor! Se recomandă alertarea vecinilor şi, dacă este cazul, apelarea la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la numărul de urgenţă 112. Dacă nu se procedează aşa, cel puţin să se încerce reţinerea semnalmentelor.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite