Târgu-Mureş: Profil / Ramona Pop oferă echilibru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mică şi-a  dorit să-i ajute pe cei din jur şi reuşit acest lucru în cadrul Organizaţiei Salvaţi Copiii, unde învinge traumele copiilor abuzaţi, traficaţi sau neglijaţi.

Pasiunea pentru psihologie a Ramonei Pop s-a născut în clasa a X-a, când a participat la un concurs în domeniu, dar abia în clasa a XII-a s-a descis să urmeze acest drum.

„Visul meu de mică era sa devin stewardesă, dar pe atunci nu ştiam că mi-e frică să zbor. Când am ajuns în liceu, ai mei mă sfătuiau să urmez Dreptul şi am şi început meditaţiile în acest sens, dar mi-am dat seama că nu mi se potriveşte, aşa că am ales Psihologia”, povesteşte Ramona. Alegerea făcută s-a dovedit a fi cea corectă, Ramona ajungând să facă ceea ce-i place. „Îmi place mult ceea ce fac, iar rezultatele se văd  după un timp, când primesc câte un telefon de la foşti pacienţi sau de la rudele acestora, în care îmi spun cât de bine se simt şi îmi mulţumesc pentru ce-am făcu pentru ei”, spune Ramona.

Meseria de psiholog nu este una uşoară, mai ales că Ramona Pop are parte de pacienţi cu vârste fragede, care au suferit o traumă fizică sau psihică şi care au mare nevoie de ajutor. „În cadrul primelor trei şedinte încerc să stabilesc o relaţie terapeutică cu pacientul, să creez un mediu securizant pentru copil, unde să se simtă liniştit. Încerc mereu să fiu deschisă către el, să-i arăt că-l accept şi că-i înţeleg suferinţa”, spune Ramona. Psihologul recunoaşte că la începutul carierei se încărca emoţional cu problemele pacienţilor.

„Pe parcurs mi-am impus însă nişte limite pentru că trebuie să fiu stăpână pe situaţie, eu trebuie să-l înţeleg şi să-l ajut pe copil. Nu mă mai uimeşte nici un caz de abuz, îl văd ca pe un fenomen care ştiu că se întâmplă, dar mă simt în stare să intervin şi să-i ajut pe copii în a depaşi trauma respectivă”, spune Ramona. Psihologul îşi aminteşte şi acum primul caz avut în cadrul Organizaţiei „Salvaţi Copiii”. „Primul caz avut a fost al unui băieţel de şapte ani abuzat sexual. În cazul unui abuz sexual trauma lasă urme atât pe plan fizic cât şi emoţional. Trauma nu poate fi ştearsă cu buretele, în schimb urmările ei se tratează. După tratament aceste cazuri sunt monitorizate, iar uneori facem şedinţe de terapie cu întreaga familie”, povesteşte Ramona.

Deşi a avut peste 50 de cazuri de minori abuzaţi în cei doi ani de când lucrează la organizaţie, psihologul simte nevoie de perfecţionare continuă, de accea urmează două cursuri de formare. Pe viitor, Ramona îşi doreşte să-şi deschisă propriul cabinet. „Îmi doresc să devin un psihoterapeut de succes, să am un cabinet al meu, pentru că pacienţi se pare că voi avea. Toată lumea are probleme, dar cei care sunt mai informaţi se apără mai uşor de ele”, spune Ramona.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce cursuri de formare urmezi?

Mă formez pe psihoterapie sistemică de familie şi cuplu şi pe terapia comportamental cognitivă, care se referă la relaţia dintre gândire, emoţie şi comportamnet la nivel uman. Ceea ce gândim influenţează felul în care simţim şi ne comportăm.  Cursurile de formare durează 3-4 ani.

Care sunt cele mai importante caracteristici ale unui psiholog?

Cred că în meseria asta empatia este foarte importantă. De asemenea acceptarea clientului, confidenţialitatea, alături de pregătirea continuă în domeniu sunt pilonii cei mai importanţi ai meseriei.

Ce-i place:


Îi place foarte mult să călătorească, ultima data a fost la Londra, iar călătoriile o încarcă pozitiv şi o ajută să-i accepte pe ceilalţi mai uşor. I-ar plăcea să aibă mai mult timp pentru lectură. E bulimică faţă de literatură uneori. Îi plac dulciurile, prăjiturile, ciocolata. Iubeşte florile. Apreciază oamenii cu umor şi talent artistic.

Ce nu-i place:

Nu-i place graba cu care se întâmplă toate. Nu apreciază părinţii care nu acordă timp suficient educaţiei copiiilor. I-ar plăcea să nu fie aşa de comodă şi să facă mai mult sport. Nu suportă mârlănia, nesimţirea, minciuna, făţărnicia. Nu-i place monotonia. Nu-i place să calce haine, dar îi place să aibă o ţinută îngrijită.

Profil

Data naşterii:
20 iunie 1981 la Târgu-Mureş

Studii:
Universitatea „Dimitrie Cantemir”, profil psihologie-psihopedagogie specială
master în Managementul Relaţiilor Umane

Profesie:
Psiholog la Organizaţia „Salvaţi Copiii”

Stare civilă:
necăsătorită  

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite