Târgu-Mureş:Programul „Rabla” pentru bicicletele mureşenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş:Programul „Rabla” pentru bicicletele mureşenilor
Târgu-Mureş:Programul „Rabla” pentru bicicletele mureşenilor

Prin campania „DHS Buy Back” mureşenii îşi pot schimba bicicleta veche cu una nouă.

Până în 31 august, la magazinele de specialitate din oraş, târgumureşenii pot scăpa de bicicleta veche şi să îşi cumpere una nouă, beneficiind de o reducere substanţială la preţul celei noi. Campania „DHS Buy Back” reprezintă cea mai simplă modalitate pentru bicicliştii din Târgu-Mureş de a fi posesorii unui model DHS de ultimă generaţie, la preţ redus.

Modalitatea de schimb este foarte simplă. Magazinele de biciclete din Târgu-Mureş acceptă modele vechi, indiferent de „vârsta” acestora, pe care le transformă în tichete de reducere de 20% din preţul unui model nou. Valoarea maximă a reducerii de preţ respective nu poate depăşi, însă, 100 de lei. Cu alte cuvinte, 20% din pretul bicicletei noi trebuie să valoreze mai puţin de 100 de lei.

Biciclete pentru toţi
Campania este valabilă atât pentru modelele pentru adulţi, cât şi pentru cele de copii. „Până în momentul de faţă nu s-a înghesuit lumea să îşi schimbe bicicleta veche cu una nouă, dat timpul nu este pierdut. Mulţi localnici s-au interesat de program şi urmează să se prezinte cu „rabla”. Până la sfârşitul lunii programul este în vigoare şi sperăm ca măcar o parte din parcul de biciclete existent în oraş să fie reînnoit”, ne-a declarat Marasi Laszlo, comerciant în magazinul Robike de pe strada Bolyai. Preţurile bicicletelor noi variază între 185 şi 220 de lei la cele pentru copii, iar la cele pentru adulţi, preţurile fără reducerile aferente oscilează între 350 şi 600 de lei.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite