Târgu-Mureş: Primarul Dorin Florea la cratiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul oraşului Târgu-Mureş şi-a pus ieri şorţul şi a trecut la cratiţă în bucătăria restaurantului Dublin Irish Pub, gătind în scop caritabil o reţetă specială de paste.

„Nu gătesc ân mod uzual, dar mâncările de acasă sunt făcute după o discuţie în prealabil. Cunosc toate reţetele, le ştiu toate chichiţele pentru că, deşi nu arăt, sunt un gurmand. Pun multă pasiune în gătit, mă interesez şi citesc despre mâncăruri cu multă pasiune. Reţeta făcută astăzi e făcută repede şi cu bani foarte puţin. În străinătate o porţie de paste cum am făcut eu costă de regulă opt euro”, a spus primarul.

Reţeta pastelor

„Ca ingrediente am folosit ulei de măsline, pastă de ardei pişcos, usturoi, care e foarte sănătos pentru cei ce suferă de boli cardiovasculare sau vor să se ferească de răceală”, a spus edilul, care este de profesie medic. Acesta a mai precizat că a combinat pastele cu un vin roşu din regiunea Montalcino, din partea adriatică a Italiei. „Vinul a fost primit cadou şi l-am deschis cu mare bucurie pentru că mă bucur să-l beau cu un anturaj plăcut. Nu-mi place să beau singur sau să mănânc pe ascuns”, a spus primarul.

Gest caritabil

Evenimentul a avut ca scop ajutorarea elevilor talentaţi de la Liceul de Artă din Târgu-Mureş. "Aceşti elevi muncesc foarte mult, dar din păcate nu se înscriu în sfera spectaculozităţii materiale, ci a celei spirituale. Toate desenele din creşele şi gradiniţele din oraş le fac copiii de la Liceul de Artă”, a spus primarul.  Porţiile de paste au fost licitate de cei prezenţi, iar suma de 4.100 de lei adunată va fi donată elevilor de la Liceul de Arte.

Alte reţete

Edilul s-a arătat un împătimit al gastronomiei. „Una dintre reţetele româneşti pe care le fac e tocăniţa de vită cu legume. Pun ceapă foarte multe, legume, la care adaog nişte ciuperci care îngroaşă sosul. Pun de asemenea nişte ardei pişcos”, a spus edilul.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite