Primarul Dorin Florea îşi face campanie electorală în rândul morţilor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Smaranda Enache, preşedintele Ligii Pro Europa l-a acuzat astăzi pe primarul Dorin Florea că îşi face deja campanie electorală "pe bani albi", după ce chipul său a apărut pe un fluturaş de reclamă a site-ului ghiseul.ro. Potrivit Smarandei Enache, fluturaşii respectivi au ajuns şi la mureşeni trecuţi în nefiinţă.

Smaranda Enache, preşedintele Ligii Pro Europa l-a acuzat astăzi într-o conferinţă de presă pe primarul Dorin Florea că ar fi început deja campania electorală. Potrivit acesteia, în căsuţa poştală a mureşenilor au ajuns o serie de fluturaşi, care promovau site-ul ghiseul.ro. Fluturaşii aveau imaginea primarul Dorin Florea şi ofereau informaţiile atât în limba română cât şi în maghiară.

"Deşi primăria eliberează certificatele de deces, la trei ani după moartea mătuşei mele din cartierul Cornişa i se trimite acestă scrisoare cu acest fluturaş. Oare se face repetiţie generală pentru morţii care vor vota în alegerile din noiembrie?", se întreabă Smaranda Enache.

Smaranda Enache şi-a anunţat intenţia de a candida la fotoliul de primar al municipiului Târgu-Mureş.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite