Portret: Gheorghiţă Pop e mureşeanul care a cucerit Nepalul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul e pasionat de parapantă şi paraşutism şi spune că expediţia în Nepal l-a ajutat să aprecieze micile bucurii ale vieţii.

Gheorghiţă Pop este unul dintre mureşenii care au participat la expediţia de „cucerire” a vârfului Machapuchare din Nepal, în tentativa de a le oferi tuturor imagini filmate din zona munţilor sfinţi ai nepalezilor. Având un spirit explorator, bucuria unui zbor deasupra munţilor atât de misterioşi ai Asiei a fost o bucurie de nedescris pentru acesta. „Plănuiam de mult timp să plec în Asia, în zona asta. Destinaţiile dorite erau India, Nepal sau Tibet. Oportunitatea a apărut în noiembrie, anul trecut, când am prins nişte bilete de avion mai ieftine şi în 27 ianuarie am plecat. Am petrecut trei săptămâni acolo, dar acum mi se pare că am stat cam puţin”, spune Gheorghiţă. Chiar dacă era departe de casă şi de cei dragi, bărbatul spune că se simţea la locul lui în îndepărtata Asie. Modul simplu de a fi al localnicilor a fost de-a dreptul contagios şi binefăcător.

Am petrecut mult timp în oraşul Pokhara, unde era destul de cald, cu temperaturi asemănătoare cu cele din aprilie sau mai în România. Faptul că eram departe de casă nu ne-a afectat deloc, deoarece mediul în care am petrecut timp acolo n-e ajutat să ne detaşăm de orice problemă de acasă şi ne-am integrat în comunitatea de acolo. E o zonă unde m-aş simţi mult mai bine, decât, să zicem, în Austria. Lumea apreciază bucuria micilor plăceri ale vieţii. E mult mai simplă şi lipsită de griji, deoarece nu e afectată de mentalitatea monetară din restul lumii”, mărturiseşte acesta.

Zbor alături de vulturi

De trei ani zbor cu parapanta. Visul meu dintotdeauna a fost să zbor şi îmi amintesc de primul meu zbor, când am simţit satisfacţia îndeplinirii unui ţel pe care-l aveam de când eram mic. Am avut emoţii, dar le-am depăşit uşor datorită entuziasmului. Starea conferită de zbor nu poate fi descrisă în cuvinte. Doar cine încearcă să zboare simte aceste lucruri”, afirmă mureşeanul. Ajuns în Nepal, el a avut posibilitatea de a trăi un moment absolut fenomenal, pe care probabil majoritatea dintre noi nu îl vom experimenta nicicând. „Peisajele din zonă sunt minunate, iar când zburam cu parapanta, profitam de măiestria în zbor a vulturilor pentru a ne ridica la cer. Ei ştiau exact unde sunt curenţii de aer cald pe care ne puteam baza. Practic, urcam pe curenţii ascendenţi alături de vulturi. E ceva senzaţional!”, povesteşte Gheorghiţă.

Expediţii şi în viitor

Ajuns acasă, mureşeanul a şi început să-şi planifice următoarea misiune. „Cea mai mare problemă o reprezintă împărţitul acestei pasiuni cu rigorile locului de muncă. Îmi doresc sp efectuez o scurtă expediţie în Maroc, poate în toamnă. Şi aş vrea să petrec mult timp în India, Butan şi America de Sud. E un lucru fantastic, să descoperi locuri noi. E o chestie care te copleşeşte”, declară Gheorghiţă Pop.

Profil

Născut

12 mai 1981, la Târgu-Mureş

Activitate
Manager BIO la E-on Gas Distribuţie, parapantist şi paraşutist

Educaţie
Master la Universitatea Petru  Maior din Târgu-Mureş

Familie
Necăsătorit

Ce-i place
„Îmi place speologia, am un spirit mai explorator şi mereu mi-a plăcut să cunosc şi să descopăr lucruri şi locuri noi. Îmi plac peşterile necomerciale, neturistice. Îmi place înotul foarte mult, în special în zonele mai sălbatice, în natură. Fără prea mult beton şi fără prea multă civilizaţie”.

Ce nu-i place
„Cred că lumea pune prea mare accent pe bunurile materiale şi uită să se gândeacsă la echilibrul intern. Oamenii nu se mai gândesc la pasiuni, la viaţa spirituală, ci la maşini, case mari. Nu cred că asta e direcţia cea bună”.

Întrebări şi răspunsuri

Cum ţi s-au părut oamenii întâlniţi în Nepal?

G.P.: Oamenii din Nepal sunt foarte diferiţi de noi, sunt foarte relaxaţi şi nu au uitat că un zâmbet aduce bucurie, iar asta te face şi pe tine, ca vizitator, să zâmbeşti. Oamenii din România au uitat să se bucure de micile plăceri ale vieţii. Acel loc ne-a ajutat foarte mult în acest sens, a fost o experienţă foarte importantă din acest punct de vedere.

Care e cea mai plăcută amintire din Nepal?
G.P.: Primul zbor pe care l-am efectuat acolo. Eram aproximativ o sută de parapante, urcam într-un cerc şi peisajul era absolut incredibil. Oamenii nu se cunoşteau între ei, dar respectau regula de a se învârti pentru a prinde înălţime. E limbajul zborului. Şi peisajul pe care îl vedeam, la răsărit. Era un amestec fantastic de culori, razele soarelui băteau pe crestele montane. Noi eram poşiţionaţi deasupra norilor şi vedeam soarele cum răsărea din spatele lor. Era incredibil. 

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite