Pensii mai mari pentru unii pensionari mureşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 27% din totalul de 164.000 de pensionari mureşeni vor primi lunar pensii cu până la 160 de lei în plus.

Recalcularea pensiilor aduce şi veşti bune pensionarilor, după ce începutul anului a fost marcat de protestul foştilor militari care s-au trezit cu veniturile scăzute.  Aproximativ 45.000 de mureşeni aflaţi la pensie vor primi o pensie majorată începând cu această lună. Pensionarii vizaţi de creşterea pensiei sunt cei încadraţi în grupele I şi II de muncă până la data de 2 noiembrie 2008 inclusiv. Aceştia beneficiază de un spor de vechime pentru condiţii grele de muncă.

Odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, la sfârşitul anului 2010, cei încadraţi în grupele I şi II beneficiază de avantajele materiale corespunzătoare. Cifra exactă a pensionarilor vizaţi de această măsură este de 44.698. E foarte important de ştiut că nu sunt necesare cererile pentru obţinerea majorărilor, acestea urmând a fi aplicate natural fiecărui pensionar vizat”, ne-a declarat Ileana Morent, directoarea Casei Judeţene de Pensii Mureş.

Cu cât cresc efectiv pensiile

În această situaţie se află aproape 27% din totalul de 164.000 de pensionari din judeţul nostru. Creşterea pensiilor va fi, în medie, de 93 de lei, însă poate ajunge şi la 150-160 de lei, în funcţie de punctajul obţinut la recalculare. La nivel naţional, peste un milion şi jumătate de pensionari se înscriu în aceste categorii. 

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite