Târgu Mureş:Iolanda Cătinean: „Pedagogia este disciplina mea de suflet”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu Mureş:Iolanda Cătinean: „Pedagogia este disciplina mea de suflet”
Târgu Mureş:Iolanda Cătinean: „Pedagogia este disciplina mea de suflet”

Campioană naţională la karting, atrasă dintotdeauna de copiii defavorizaţi,  târgumureşeanca a reuşit să impună, la nivel naţional, câteva idei şi proiecte vizând şcolile speciale

De mică, spiritul de competiţie i-a fost dezvoltat Iolandei Cătinean de karting, sport practicat de la 10 ani. „Ani de zile am fost singura fată din ţară care participa, cu echipa de la Clubul Copiilor, la competiţii”, îşi aminteşte Iolanda Cătinean, de nenumărate ori campioană naţională. Apoi, mereu, în copilărie, părinţii săi au fost surprinşi că se apropia de copiii mai puţin norocoşi, cărora le făcea cadouri, îi invita acasă. Iar cariera sa, în chip natural, s-a îndreptat spre pedagogie, dăscălie, lucrul cu copiii.

„Iniţial am fost învăţătoare la şcoala generală din cartierul Mureşeni, o zonă mai săracă din Târgu Mureş. Au fost nişte ani superbi, unde am înfiinţat o echipă de mini-ciclişti din şcoală, şi am făcut cu ei şi pictură pe sticlă, ca formă de terapie. Am făcut Facultatea de Pedagogie, disciplina mea preferată, am lucrat la Liceul Pedagogic, iar în 2002 am ajuns la şcoala specială. Ulterior am ajuns la Inspectoratul Şcolar, o vreme am fost la Ministerul Educaţiei iar acum sunt logoped la Gimnaziul Europa. Într-o formă sau alta, mereu am lucrat cu copiii defavorizaţi”, concluzionează Iolanda Cătinean.


Proiect naţional


Ca inspector general pe învăţământul special în Ministerul Educaţiei, şi-a pus în practică proiectul de suflet, Strategia Naţională de Acţiune Comunitară, ca şi atelierele protejate, idee inclusă în noua Lege a învăţământului. „Şcoala specială ar trebui să aibă ateliere protejate, unde copiii să poată lucra şi vinde produsele, rezultând autofinanţare. În toate ţările UE există aşa ceva”, spune Iolanda Cătinean, care a mai realizat pagina web a Serviciului Naţional de Acţiune Comunitară, pe care îl coordonează. Din 2006 colaborează cu Muil John Potter, consilierul baronesei Emma Nicholson, ce se ocupă de Children’s High Level Group, parte a Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.

„Mi-a plăcut ideea, potrivit căreia copilul obişnuit, ca voluntar, îl ajută, lucrează şi învaţă împreună cu copilul bolnav, care capătă un prieten şi încredere în sine”, spune Iolanda. Ea a organizat mai multe concursuri naţionale, precum concursul de dans din 2008 „Împreună pentru viitor” iar anul acesta „Scrisoare prietenului meu”, în care voluntarii au trimis scrisori celor cu nevoi speciale sau din centre de plasament. „A fost un mare succes, s-au trimis peste 1.000 de scrisori, absolut emoţionante, pe care am de gând să le public”, îşi propune Iolanda Cătinean care, de Crăciun, mai pregăteşte un proiect naţional, în care sunt vizaţi copiii defavorizaţi.


Întrebări şi răspunsuri
De ce logopedia?
Pentru că astfel copilul, depistat la timp, nu rămâne cu handicapuri de vorbire
Crezi că forţa ta de persuasiune poate complexa?
Da, inclusiv pe bărbaţi – şi mi s-a şi „reproşat” asta!
Cum te defineşti în raport cu imaginea ta de blondă?
Nu mă deranjează, din contră, acesta poate fi de multe ori un avantaj
Eşti un om modest?
Paradoxal, poate, da. Şi reuşesc să trec repede peste eşecuri, fiindcă am fost obişnuită să fiu o campioană.



Ce îi place
Nu are probleme cu propria imagine. În ce o priveşte îi place că e puternică, o luptătoare. Are multă energie, nu poate sta o clipă locului, şi vrea să-şi vadă ideile şi proiectele realizate. Îi sunt dragi copiii, câinii săi, natura şi mai iubeşte cărţile, fiind o pasionată cititoare.


Ce nu îi place
E cam repezită şi are prostul obicei să ia decizii foarte repede, fără a mai sta mult pe gânduri. Nu se consideră omul care face compromisuri în dezacord cu legea, care să o facă să se simtă prost. La un nivel echivalent de inteligenţă şi aspect fizic, bărbaţii reuşesc mai uşor în viaţă, în funcţii de conducere sau în posturi cheie. 


Născută în 29 mai 1969 la Târgu Mureş
Studii, Facultatea de Psihologie-Pedagogie
Funcţia, profesor logoped
Necăsătorită, un copil

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite