Pasajul subteran, jucăria imposibilă a târgumureşenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasajul are o suprafaţă de 2.839 de metri pătraţi, din care pot fi închiriaţi 1.185 de metri pătraţi. Lucrările la pasaj au fost finalizate, pe hârtie, în vara lui 2008, dar fără ca cele trei guri de ieşire să fie amenajate. Practic, mureşenilor li s-a oferit un tunel zidit.

Din 1993, când au început lucrările de amenajare a pasajului subteran din preajma intersecţiei ce duce în Piaţa Victoriei, şi până azi, târgumureşenii au trecut prin mai multe stări, toate negative, legate de construcţia megalomanică ce ar trebui să le simplifice traseul către centrul oraşului. Mai întâi, angoasa acceptării unui şantier în inima urbei, în anii ’90, urmată de frustrarea cauzată de imposibilitatea utilizării pasajului, la mijlocul anilor 2000, încheind acum printr-o stare de ruşine faţă de propriile autorităţi locale, care nu au fost în stare până în prezent să găsească un administrator al spaţiilor comerciale existente în tunelul-fantomă.

Pe scurt, cam asta ar fi istoria mult trâmbiţatului pasaj subteran din PiaţaVictoriei, din perspectiva localnicilor. După cum se poate observa, nu poate fi adusă în discuţie o opinie pertinentă despre utilitatea pasajului, despre beneficiile fluidizării traficului pietonal şi auto din zonă, deoarece numărul târgumureşenilor care au avut şansa de a folosi calea underground pentru a ajunge la destinaţie este egal cu zero.

Şi vorbim despre o construcţie finalizată şi inaugurată cu mult fast în 2008. Finalizată mai mult pe hârtie. Pasajul are o suprafaţă de 2.839 de metri pătraţi, din care pot fi închiriaţi 1.185 de metri pătraţi. În urma dării în folosinţă a acestuia, intersecţiile semaforizate din zonă ar urma să fie destinate numai traficului auto, pietonii urmând a fi direcţionaţi  sub pământ, unde multiplele spaţii comerciale care ar funcţiona în spaţiul respectiv s-ar bucura de un flux zilnic de câteva mii de trecători. Cu alte cuvinte, un Mall subteran în imediata apropiere a Mureş Mall.

Nervi după „inaugurarea” din 2008


Lucrările la pasaj au fost finalizate de către societatea Matrix Investments S.A. (cea care administrează Mureş Mall) în 8 iulie 2008 (an electoral) şi au fost predate reprezentanţilor Primăriei Târgu-Mureş. Deoarece pe lângă pasajul pietonal respectiv mai există şi nişte spaţii comerciale importante, care ar aduce –teoretic- bani frumoşi Municipalităţii, au apărut certurile între conslierii locali asupra preţului pentru închirierea acestora, pasajul rămânând astfel inaccesibil în tot acest timp. După ce la început se cereau 10 euro pe metru pătrat, s-a ajuns chiar la 2 euro pe aceeaşi suprafaţă. fără ca firmele să fie interesate de ocuparea spaţiilor. Şi, evident, din 2008 şi până acum, acestea s-au deteriorat, fiind necesare noi investiţii pentru reabilitarea construcţiei. „E incredibil să fie necesari bani pentru reparaţia unui spaţiu care nici măcar n-a fost dat în folosinţă, dar care e finalizat. Pasajul se află  într-o stare deplorabilă din cauza infiltraţiilor şi a mucegaiului”, strigau la unison consilierii locali Kolosvári Zoltán şi Florin Vlas, în vara anului trecut, când pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu din data de 24 iunie 2010 apărea proiectul de hotărâre privind aprobarea studiilor de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici „Reparaţii curente la Pasaj Pietonal B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 15 – 45, Târgu Mureş”. Un alt lucru foarte important de menţionat este acela că pasajul pietonal subteran  e alcătuit din trei corpuri: A – cu gura de ieşire spre Mureş Mall, B – ieşirea spre Romtelecom - CEC Bank şi C – ieşirea spre Direcţia Judeţeană a Finanţelor mureşene. Dintre cele trei ieşiri, numai una a fost terminată până în prezent, ieşirea B.

Săptămâna aceasta va fi terminată ieşirea dinspre Finanţe, urmând ca într-o lună să fie predată şi ieşirea realizată de Matrix S.A. dinspre Mureş Mall. Atunci vom putea oferi pasajul în administrarea SC Locativ S.A. (societate de administrare spaţii aparţinând Primăriei), care va fi obligată să găsească agenţi comerciali pe spaţiile respective. Mai mult ca sigur, faptul că ieşirile nu au fost gata a fost elementul care i-a speriat pe agenţii economici să vină în pasaj”, ne-a declarat Jozsa Tibor, şeful serviciului Administraţia Domeniului Public din cadrul Primăriei Târgu-Mureş.

Speranţe cu McDonalds

În condiţiile în care cinematograful Arta va fi modernizat în această toamnă, urmând a deveni un complex cineatic modern, cu posibilitate de proiectare a filmelor în sistem 3d, restaurantul McDonalds va fi relocat în pasaj. Cel puţin aceasta e dorinţa autorităţilor locale, care poartă de vreo doi ani negocieri aprige cu reprezentanţii lanţului de fast food-uri. Practic, mutarea MCDonalds-ului ar fi singura soluţie viabilă pentru ca investiţiile de peste 3,5 milioane de lei efectuate pentru construcţia pasajului pietonal să se întoarcă la investitor, adică la Municipalitate.

Alături de McDonalds, în condiţiile în care accesul pietonal ar fi posibil, foarte multe societăţi comerciale ar fi atrase de spaţiul underground, care ar deveni astfel, în sfârşit, o adevărată mină de aur pentru bugetul local. După mulţi ani de aşteptare.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite