Operaţiunea "Petarda" continuă în judeţul Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii mureşeni au depistat un alt elev, care deţinea şi comercializa pedarde. De asemenea, poliţiştii au prins şi un bărbat din Teleorman, care comercializa petarde într-o piaţă din Târnăveni.



Poliţia municipiului Târgu-Mureş a fost sesizată de către administratorul unui grup şcolar, cu privire la faptul că unui elev din cadrul şcolii i-au fost ridicate din camera de internat 24 pachete de petarde. Echipa operativă, care s-a deplasat la faţa locului, a identificat un tânăr în vârstă de 16 ani, din oraşul Luduş, care deţinea într-o geantă 24 pachete cu petarde pe care urma să le valorifice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altã operaţiune cu materii explozive, efectuatã fãrã drept. Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.

De asemena, lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Tîrnăveni, s-au  sesizat din oficiu despre faptul că, un bărbat în vârstă de 32 ani, domiciliat în Ciuperceni, judeţul Teleorman, oferă spre vânzare pocnitori în Piaţa Obor din municipiul Tîrnăveni.

 Asupra acestuia au fost găsite 133 cutii a câte 60 buc. pocnitori, cantitate care a fost ridicată în vederea confiscării, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite