Târgu-Mureş: Observator astronomic pe Platoul Corneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Platoul Corneşti va fi modernizat şi reabilitat prin accesarea de către Primărie a unor fonduri europene. Proiectul include crearea unui Observator astronomic, dar şi a unor piste speciale pentru tinerii amatori de sporturi extreme.

Mureşenii vor putea vedea stelele şi planetele sistemului nostru solar în cadrul viitorului Observator astronomic ce va fi construit pe Platoul Corneşti. Investiţia se ridică la peste 535.000 de euro şi face parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare şi reamenajare a Platoului Corneşti, a cărui valoare totală depăşeşte 32 de milioane de euro.

Bucurie pentru amatorii de sport extrem

Prouectul respectiv prevede de asemenea crearea unui Skate-park cu o suprafaţă de 1000 de metri pătraţi, dotat cu instalaţii specifice sporturilor extreme. Pentru utilizatorii de mountain-bike va fi amenajat un traseu off-road cu o lungime totală de 2.474 de metri, echipat cu 50 de indicatoare reflectorizante, garduri de lemn, 250 de jaloane şi 500 de benzi de semnalizare. Traseul off-road va putea fi utilizat atât la nivel de agrement cât şi pentru competiţii sportive. Cei care vor să facă mişcare vor avea la dispoziţie pista de jogging, care are în prezent 1.112 de metri.

Amfiteatru pentru spectacole

Municipalitatea intenţionează să modernizeze fostul amfiteatru, creând unul nou cu o capacitate de 150 de locuri, dotat cu toate utilităţile necesare desfăşurării de evenimente cultural-artistice. Pentru cei care doresc să mânănce în aer liber va fi construit şi un foişor de alimentaţie publică, dar vor exista şi chioşcuri speciale pentru comercianţii produselor de artizanat.

Documentaţie finalizată


În prezent studiul de fezabilitate a proiectului şi indicatorii tehnico-economici au primit aprobarea Consiliului Local, iar documentaţia pentru accesarea fondurilor europene este pregătită. Singura problemă este faptul că momentan, axa de finanţarte prin Programul Operaţional Regional este închisă.

„Această axă a fost suspendată pentru că pe acelaşi domeniu de intervenţie au concurat IMM-urile pentru realizarea pensiunilor, dar şi primăriile pentru amenajarea spaţiilor de recreere. Aşteptăm să se relanseze în curând pentru a vedea ghidul solicitantului, criteriile de eligibilitate şi în momentul în care se lansează noi ajustăm proiectul şi îl depunem”, a spus Dana Ijac, şef Serviciu şef Serviciu Programe de Finanţare din Primăria Târgu-Mureş.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite