”Nu-ți lăsa mașina la îndemâna hoților!”. Ce sfaturi oferă polițiștii șofrilor pentru a scăpa de grija furturilor de și din mașini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campania se desfășoară până în luna septembrie
Campania se desfășoară până în luna septembrie

În perioada iulie-septembrie se va derula Campania de prevenire a furturilor de şi din autoturisme, intitulată ”Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor!”, având ca scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor de şi din autoturisme.

Criminalitatea stradală continuă să fie în atenţia poliţiei române, deoarece sentimentul de siguranţă al cetăţeanului, indicator esenţial al activităţii Poliţiei, depinde în mod direct de evoluţia criminalităţii din stradă. Dintre infracţiunile subsumate criminalităţii stradale, problemele mai deosebite sunt evidenţiate în ceea ce priveşte furturile de şi din autoturisme. Din aceste considerente, Poliţia Română, în colaborare cu „Groupama Asigurări S.A.” şi în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două organisme anterior menţionate, îşi propune informarea şi sensibilizarea proprietarilor de autoturisme în sensul luării de către aceştia, a măsurilor minime de siguranţă pentru a nu cădea pradă infractorilor care comit acest gen de fapte.

Cu această ocazie şi în aceeaşi ordine de idei, polițiștii au formulat o serie de recomandări cu caracter preventiv, care, dacă sunt urmate, reduc semnificativ riscul de a ajunge victime ale acestui tip de infracţiuni:

    - Nu lăsaţi niciodată cheile în contact şi asiguraţi autoturismul chiar dacă lipsiţi din el doar câteva minute;    
    - Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, obiecte de valoare (genţi, poşete, borsete, îmbrăcăminte, casetofoane auto, camere video, telefoane mobile etc.). Acestea vot tenta hoţii să vă spargă vehiculul.     
    - Evitaţi să păstraţi în autoturism acte de identitate, permis de conducere, documente de înmatriculare a maşinii, documentele firmei, cărţi de credit, ordine de plată sau orice alte înscrisuri de valoare;    

    -  motoretele nesupravegheate asiguraţi-le prin legare de suporţi special amenajaţi, de stâlpi, pomi etc.    
    - Închideţi complet geamurile când părăsiţi autoturismul, chiar pentru scurt timp. Un geam lăsat uşor întredeschis vă poate da peste cap toate precauţiile folosite.     
    - Montaţi un sistem de alarmă antifurt, de cele mai multe ori costă mai puţin decât paguba suferită în urma unui furt.    
    - Folosiţi un sistem de blocare a volanului şi pedalelor sau un întrerupător electric general montat într-un loc ascuns.    
    - Nu vă adresaţi, pentru repararea maşinii, unor meseriaşi ocazionali necunoscuţi sau atelierelor neautorizate (se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine).    
    -  Nu lăsaţi niciodată cheile în contact, indiferent de marca maşinii dumneavoastră!
     - Nu împrumutaţi maşina decât persoanelor în care aveţi deplină încredere!    

    - Achiziţionând componente de autoturisme de la persoane necunoscute şi la preţuri derizorii, încurajaţi hoţii şi spărgătorii. Următoarea victimă aţi putea fi chiar dumneavoastră!
    - Dacă aveţi o singură cheie pentru portiere, portbagaj şi rezervor, schimbaţi-le pe toate în cazul dispariţiei buşonului de la rezervor!     
    - Supravegheaţi automobilul în perimetrul staţiilor de benzină, pe timpul achitării comenzii, în condiţiile în care portierele sunt lăsate neasigurate, iar geamurile deschise.
    - Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, baterii etc). Acestea vor fi mai dificil de vândut la mâna a doua.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite