Târgu-Mureş: Portret/ Petru Năznean , mureşeanul cu inimă de fată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru Năznean s-a născut a doua oară
Petru Năznean s-a născut a doua oară

Mureşeanul este primul pacient care a suferit o operaţie de transplant de cord efectuată de medicii mureşeni conduşi de prof.univ.dr Radu Deac.

Petru Năznean poate spune cu siguranţă că s-a mai născut o dată, asta după ce acum zece ani a suferit un transplant de cord. Mureşeanul a fost primul pacient supus unei astfel de intervenţii chirurgicale efectuate la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş.

Momente de agonie

Problemele de sănătate a mureşeanului au început în 1999, când a simţit că pe zi ce trece nu mai poate respira. „Simţeam că nu mai am aer noaptea, parcă mă sufocam. Credeam că am probleme cu plămânii aşa că m-am dus la doctor. E drept că fumasem timp de 35 de ani. Când mi-au văzut medicii ecografia s-au speriat. Mi-au spus că am inima mărită de cinci ori faţă de cea normală şi că singura şansă ca să trăiesc era un transplant”, povesteşte bătrânul.

Vestea a căzut ca un trăznet asupra mureşeanului, care, la 54 de ani câţi avea atunci nu  putea accepta decizia medicilor. Doctorul Radu Deac i-a dat bătrânului o speranţă. „Mi-a spus că deşi nu se făcuse încă un transplat de cord în Târgu-Mureş, la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant sala de operaţii e pregătită, doar că e nevoie de un donator. Mi-am dat atunci seamă că, pentru ca eu să trăiesc, trebuie să moară altcineva”, spune bătrânul.

Inima în dar

Inima salvatoare a venit după şase luni de chin prin spitale, în care bătrânul simţea că i se apropie pe zi ce trece sfârşitul. „Am primit un telefon la ora 23.15 în seara zilei de 13 noiembrie 1999 că voi primi o inimă a unei fete de 19 ani”, povesteşte bătrânul. Operaţia a durat aproximativ 10 ore şi a fost efectuată de 24 de medici şi şapte asistente, sub îndrumarea doctorului Radu Deac.

După operaţie au urmat luni întregi de reanimare, în care bătrânul a fost îngrijit riguros. „Nici soţia nu avea voie să mă vadă, doar medicii şi asistentele. Într-o noapte doctorul Deac a visat că am murit şi m-am trezit cu el la capătul patului că mă prinde de deget să se convingă că trăiesc”, mărturiseşte bătrânul.

Viaţă nouă

Înainte de operaţie Petru Năznean a lucrat ca paznic la o societate comercială din oraş. Acum, după pensionare se ocupă de gospodărie. „Cresc porci, lucrez în grădină. Urmez însă un regim alimentar strict, în rest viaţa merge înainte”, spune cu optimism bătrânul. Bucuria sa e să-şi vadă copiii şi nepoţii în jurul mesei şi gospodăria pusă la punct.

„Mereu mi-a plăcut să muncesc. Nu pot să stau pe loc fără să fac nimic”, spune bătrânul. Cât despre familia tinerei care i-a salvat viaţa nu poate avea cuvinte pentru a-şi exprima mulţumirea.

Întrebări şi răspunsuri:

Aţi încercat să le contactaţi pe rudele fetei?
Da, mama ei a şi fost la mine acasă pentru că a vrut să mă vadă, iar tatăl ei vitreg era consătean cu mine. Ei au acceptat şi donarea celorlalte organe, iar rinichii ei au ajuns unul la Cluj şi altul la Bucureşti, iar ficatul la Instiutul Clinic Fundeni.

Cum vă descurcaţi cu medicaţia?
Iau zilnic câte 13 feluri de medicamente, care costă cel puţin 100 de milioane de lei lunar. Am noroc că încă le primesc compensate, pentru că altfel nu ştiu cum aş rezista la pensia mică pe care o am.


Ce-i place:
Îmi place să muncesc în gospodărie, la porci, găini şi în grădină. Îmi place să mă uit la televizor la dezbateri politice. Apreciez oamenii corecţi şi cinstiţi. Ascult cu plăcere muzică populară. Îmi place veselia oamenilor. Îmi place să-mi vizitez copii şi nepoţii. 

Ce nu-i place:
Nu-mi place minciuna. Nu-mi plac oamenii care sunt sâcâitori şi răi. Nu-mi place dezordinea politică din ţară. Nu-mi place când nu am bani. Nu suport mizeria şi gunoaiele aruncate la întâmplare.

Profil:


Data naşterii: 23 august 1945 în Fânaţe, comuna Band
Profesie: paznic, actualmente pensionar
Studii: Şcoală generală, opt clase
Stare civilă: Căsătorit, 2 copii, 4 nepoţi
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite