Târgu-Mureş: Portret-Natalia Enache, profesoara care vrea să devină scriitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalia Enache scrie un roman poliţist
Natalia Enache scrie un roman poliţist

Mureşeanca a ieşit de curând la pensie, după ce a profesat aproape 4 decenii, iar acum visează să devină o scriitoare de succes.

Ajunsă la o vârstă la care alţii se gândesc la linişte şi odihnă, „tanti Nati”, cum o cunosc apropiaţii, trăieşte o a doua tinereţe, deşi priveşte cu retrospecţie la viaţa ei. „Am avut o carieră frumoasă. Am fost profesoară de limba română în trei judeţe, iar acum, la bătrâneţe, am revenit pe meleagurile natale. Nu voi uita niciodată anii petrecuţi la catedră şi pasiunea cu care mi-am făcut meseria. Sunt o norocoasă pentru că am făcut ceea ce mi-am dori să fac de mică. Am muncit enorm ca să realizez ceea ce mi-am propus, încă de când aveam 6 ani şi eram în clasa întâi: să devin profesoară”, spune doamna Natalia.

Şi chiar aşa a şi fost. În chiar prima zi de şcoală, mureşeanca, pe atunci elevă în clasa întâi la şcoala comunală din Acăţari, a decis că vroia să devină învăţătoare. Era fascinată de doamna – al cărei nume l-a uitat după atâţia ani- frumos îmbrăcată şi distinsă, care zâmbea şi le-a deschis elevilor din clasa ei calea către viaţă, prin educaţie. „Atunci se făcea şcoală serioasă chiar şi la sat. Nu ca acum, când abia găseşti elevi şi profesori cu adevărat dedicaţi în colegiile naţionale importante. E dramatică situaţia în învăţământul românesc, deoarece profesorii nu mai au talentul necesar pentru a-şi face meseria cum trebuie şi poate nici ambiţia, când văd cât de puţin câştigă. În plus, elevii sunt din ce în ce mai răi, iar excesul de informaţie cu care sunt bombardaţi cu televizorul şi internetul nu are efecte pozitive asupra intelectului lor”, afirmă fosta profesoară.

Scrie un roman poliţist

Femeia nu a renunţat să să îşi valorifice experienţa de viaţă, astyfel că intenţionează să publice un roman poliţist, al cărei acţiune se desfăşoară într-o şcoală. „Eroina principală va fi, desigur, o profesoară, care e suspectată pe nedrept că ar fi vinovată pentru dispariţia mai multor elevi din clasa ei. Am scris o parte din carte, dar mai am partea de final de aşternut pe hârtie. Sper să o văd publicată, moment în care voi fi cu adevărat satisfăcută de propria-mi persoană”, recunoaşte doamna Enache. Până în momentul în care va deveni scriitoare cu acte în regulă, mureşeanca obişnuieşte să petreacă ore întregi citind. Ştie că neavând experienţa unei cărţi scrise în prealabil, e foarte important stilul cu care abordează povestea sau scenariul scris. „Sunt o perfecţionistă. Vreau ca atunci când fac un lucru, să fie perfect. De aceea, îmi doresc să fiu mândră de ceea ce voi realiza. Am citit o mare parte a operei lui Anne Holt şi îmi place stilul ei. Vreau ca într-o bună zi să se vprbească despre „stilul Enache”, deşi ştiu că e mult până acolo”, declară Natalia Enache.

Profil

Născută
5 februarie 1943, la Acăţari, Mureş

Activitate
Pensionară

Educaţie
Institutul Pedagogic din Târgu-Mureş

Stare civilă
Căsătorită

Ce-i place

„Îmi plac copiii foarte mult, de fapt acest lucru a contat enorm când am fost pusă în situaţia de a-mi alege un loc de muncă, acum mulţi mulţi ani. Îmi place să scriu şi să citesc, pentru că îndiferent de vârstă e important să ai orizonturi deschise şi să ţi le exprimi”, spune Doamna Natalia.

Ce nu-i place
„Nu suport lenea şi ignoranţa. Nu îmi place gălăgia şi îmi vine din ce în ce mai greu să accept noile tehnologii. Folosesc calculatorul, dar nu mă pasionează, prefer oricând să citesc un ziar pentru a afla lucruri noi, decât să caut pe internet”, mărturiseşte femeia.

Întrebări şi răspunsuri
Care e cea mai plăcută amintire ca profesoară?


N.E.: Nu voi uita nicicând entuziasmul elevilor pe care i-am avut când am fost profesoară la Sibiu şi în Năsăud. Am petrecut 16 ani acolo, ani plini de rezultate bune la olimpiade şi cu momente în care simţeam că elevii îmi erau ca nişte copii.

Încurajaţi tinerii către o carieră în educaţie?

N.E.: Nu am dreptul să încurajez tinerii spre un asemenea pas. A fi profesor e o responsabilitate enormă, iar eu am trăi momente în care acest lucru se făcea cu pasiune. Nu existau grijile zilei de mâine. Şi eram şi respectaţi, noi, profesorii. Acum e altfel. Aş vrea ca doar cei care îşi doresc cu adevărat să fie dascăli să facă acest pas.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite