Mureşenii voinici pot deveni cavaleri cu acte!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Visele din copilărie ale mureşenilor pot deveni, în sfârşit, realitate. Dacă până acum doar visaţi să îmbrăcaţi armură, să vă bateţi în săbii şi să vă apăraţi cu scuturi, Ordinul Cavalerilor Lup anunţă începerea recrutărilor de noi membri.

Cavalerii au dat sfoară în oraş şi îi cheamă pe toţi cei care doresc să se alăture Castei Lupilor, pentru realizarea unor evenimente medievale precum „MedievArtFest” şi „Sighişoara Medievală”.

Anul acesta vom avea nouă locaţii unde vom activa atât artistic, cât şi ca şi organizatori, astfel că e necesar să ne mărim rândurile, pentru a putea face faţă şi, totodată, pentru a putea oferi o experienţă completă. Nu căutăm doar cavaleri, ci şi stegari, toboşari şi lupoaice, practic este vorba despre o întreagă structură după formele vechi, medievale”, ne-a declarat Liviu Pancu, fondatorul Ordinului.

În prezent, Ordinul Cavalerilor Lup e format din 20 de membri care ocupă funcţii bine stabilite, iar conducătorii organizaţiei speră să ajungă la 40 sau chiar 50 de membri după efectuarea preselecţiilor. Întâlnirea tuturor celor interesaţi va avea loc în Săptămâna Luminată, astăzi de la ora 16.00 în „Bârlogul Lupilor”, cum îl numesc cavalerii, sau, în limbaj contemporan, Teatrul Scena, din Bastionul Croitorilor (Cetatea Medievală Târgu-Mureş).

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite