Mureşenii scapă de forfota urbană la Grădina Zoologică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 5.000 de localnici sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână la Zoo Mureş, de la Platoul Corneşti. Răcoarea, natura sălbatică şi animale exotice de toate felurile sunt ingredientele care vor garanta un weekend plăcut la Zoo.

Mureşenii care aleg să nu participe la festivalul Peninsula nu trebuie să îşi facă prea multe griji, întrucât au destule posibilităţi de petrecere a timpului liber într-o manieră relaxantă. Grădina Zoologică de la Platoul Corneşti, cel mai înalt punct din Târgu-Mureş, îi aşteaptă pe localnicii de toate vârstele să se distreze în preajma celor peste 120.000 de specii de animale.

Fiind ultimul weekend de vară calendaristică, administratorii Zoo Mureş preconizează o afluenţă record atât azi, cât şi mâine. „În fiecare sfârşit de săptămână înregistrăm noi recorduri de vizitatori. Având în vedere temeperaturile ridicate, dar şi că ne aflăm în perioada vacanţelor şi a concediilor, ne aşteptăm să avem parte de câteva mii de vizitatori şi acum”, a declarat Bereczki Baltazar, directorul Grădinii Zoologice.

Vedetele Grădinii Zoologice

În urmă cu două luni, familia Zoo Mureş s-a îmbogăţit cu un pui de maimuţă din rasa Pavian cu mantie, iar de atunci au fost aduse foarte multe reptile noi, pentru a menţine interesul crescut al vizitatorilor. În plus, Zoo Mureş e faimoasă pentru diversitatea speciilor de feline aflate pe display, în special tigrii siberieni şi leii. În plus, la Zoo poate fi vizitat un pavilion tropical special amenajat cu acvarii cu peşti exotici, şerpi şi păsări rare. În weekend, programul la casa de bilete se va încheia la ora 18.00, dar vizitatorii aflaţi deja înauntru vor putea rămâne până la ora 19.00. Preţul unui bilet este de 2 lei pentru copii, studenţi şi pensionari şi 5 lei pentru adulţi.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

image
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite