Târgu Mureş: Mureşenii sub ameninţarea troienelor de zăpadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu Mureş: Mureşenii sub ameninţarea troienelor de zăpadă
Târgu Mureş: Mureşenii sub ameninţarea troienelor de zăpadă

Autorităţile nu sunt pregătite momentan să facă faţă unui potenţial val de zăpadă În faţa ameninţărilor frigului şi zăpezii, organele competente nu au pus la punct strategia pentru deszăpezire, astfel că locuitorii se pregătesc să înfrunte zăpada singuri

Licitaţiile pentru deszăpezire pe raza judeţului Mureş vor avea loc în data de 27 a lunii curente, cu toate că vremea rea bate deja la uşă. Condiţii în care prefectul judeţului, Mariu Paşcan, le-a atras atenţia reprezentaţiilor Direcţiei Tehnice de Drumuri, Poduri judeţene şi Investiţii a Consiliului Judeţean Mureş că licitaţiile respective au fost programate foarte târziu.

„Proiectele de buget local se aprobă la începutul anului prin hotărâri de consiliu şi sunt incluse în el şi aceste situaţii. Aceste licitaţii puteau foarte bine organizate în luna septembrie, dacă nu chiar în luna august”, a precizat Mariu Paşcan. Acesta a mai adăugat că această situaţie se repetă de la an la an şi că nu înţelege de ce nu se iau măsuri din timp.

„În fiecare an ne confruntăm cu aceeaşi problemă în prag de vreme rea şi nu înţeleg de ce. Vremea rea nu este ceva neaşteptat ca să fim luaţi pe nepregătite. La fel s-a întâmplat şi în anii precedenţi şi eu personal a trebuit să intervin din Primărie. Această problemă se tratează cu uşurinţă. Ce ne facem dacă ninge în această noapte?!”, a mai spus Prefectul judeţului Mureş.

Legile sunt de vină
Organele abilitate susţin însă că au procedat conform normelor în vigoare, potrivit cărora termenii prevăzuţi pentru licitaţii se încadrează în parametri normali.

„Normativul este vechi şi este prevăzut pentru perioada 15 noiembrie-15 martie, nu l-a schimbat încă nimeni. Vom încerca totuşi să urgentăm lucrurile. Pe 26 va fi depunerea, pe 27 deschiderea şi sperăm ca începând cu data de 1 noiembrie dispeceratul să fie funcţional”, ne-a declarat Nicoleta Bochiş, directorul executiv de la Direcţia Tehnică de Drumuri, Poduri judeţene şi Investiţii a Consiliului Judeţean Mureş.

Speranţa moare ultima
Cu privire la pericolul unor ninsori abundente în teritoriu, reprezentanţii Direcţiei susţin că vor apela la fimele care au făcut deszăpezirile în toamnă. Dacă vom vedea un troian de doi metri vom apela la firmele care ne-au făcut deszăpezirile în toamnă. Să sperăm însă că nu ne vom lovi de această situaţie prea curând”, spune Nicoleta Bochiş.

Cu forţe proprii
Edilii urbelor mureşene se aşteaptă însă la vreme rea şi se pregătesc să facă faţă cu resursele proprii. „Vom intra noi pe drumurile comunale şi orăşeneşti. Avem noi excavator şi plug. Vom încerca pe cât putem să ajutăm şi la drumurile judeţene”, ne-a spus Nagy Zsigmond, secretar al primăriei Miercurea Nirajului.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite