Mureşeni implicaţi în accidentul de la Tureac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un Audi înmatriculat în Mureş, în care se aflau şapte tineri, s-a izbit de un Volkswagen în această dimineaţă. Patru persoane au murit, iar alte şase persoane sunt rănite grav şi încă două uşor.

Trei victime, din Bistriţa, au fost transportate cu elicopterele SMURD la Târgu-Mureş, unde au fost intubate. Starea lor este gravă. "În urma accidentului doi pacienţi tineri, cu vârste în jur de 20 de ani, au fost aduşi la Târgu-Mureş cu elicopterul SMURD, starea lor fiind foarte gravă. Ambii pacienţi sunt intubaţi, sperăm să-şi revină, dar suntem, totuşi, rezervaţi în ceea ce-i priveşte. Un al treilea tânăr rănit în urma accidentului este aşteptat să fie adus sub îngrijirea noastră", ne-a declarat Szabo Klara, medicul de gardă de la SMURD Mureş.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Antonela Gorgan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că şoferul unei maşini Audi cu numere de Mureş, în care se mai aflau încă şapte tineri, s-a angajat într-o depăşire neregulamentară a unei coloane de maşini la ieşirea din localitatea Tureac şi s-a ciocnit frontal de un autoturism Volkswagen înmatriculat Italia, în care se aflau cinci persoane. Potrivit sursei citate, şoferul maşinii Audi, în vârstă de 22 ani, şi încă un pasager au murit pe loc, ulterior decedând şi şoferul din Volkswagen şi încă o persoană din această maşină.

Alte şase persoane au fost rănite grav, patru fiind transportate de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa şi două cu elicoptere SMURD la Târgu Mureş. Alţi doi pasageri sunt răniţi uşor, de asemenea, fiind internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Conform sursei citate, traficul pe DN 17 s-a desfăşurat cu dificultate în zonă, la locul accidentului intervenind două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă şi alte şapte echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Potrivit Antonelei Gorgan, pasagerii din ambele maşini erau tineri cu vârste sub 25 de ani.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite