Mureşeni, să facem ordine! Începe curăţenia de primăvară!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Târgu-Mureş are loc curăţenia de primăvară
La Târgu-Mureş are loc curăţenia de primăvară

Astăzi începe campania de „Curăţenie de primăvară” în Târgu-Mureş. Până la sfârşitul lunii aprilie, toate străzile din oraş vor fi curăţate de autorităţile locale. În cadrul campaniei vor fi colectate deşeurile rezultate în urma curăţeniei efectuate de către localnici în gospodării şi la asociaţii de proprietari.

Astăzi s-a dat startul campaniei de curăţenie generală de primăvară pe străzile din Târgu-Mureş. Zilnic, angajaţii SC Salubriserv SA vor mătura trotuarele şi vor colecta toate deşeurile menajere adunate de localnici din propriile case ori la nivel de asociaţii de proprietari. Orarul de curăţare a fost stabilit în aşa fel încât să acopere întregul oraş. Cu alte cuvinte, toate străzile din Târgu-Mureş vor fi curăţate de gunoaie până la sfârşitul lunii aprilie.

Locuitorii străzilor care urmează să fie vizitate de maşinile societăţii de salubrizare trebuie să cureţe imobilele, căile de acces, spaţiile din subsolul clădirilor respective şi terenurile şi să depună deşeurile provenite din operaţiunile respective la marginea trotuarelor în saci menajeri.

Primele străzi pe care vor fi reluate încercările de refacere a renumelui de „Oraş al florilor” atribuit în trecut Târgu-Mureşului, sunt Nordului, Prahovei, Dumbravei, Homorodului, Fragilor, Liliacului, Tolstoi, 22 Decembrie 1989 şi Făget, alături de C.R.Vivu, Secuilor Martiri, Tâmplarilor, Luceafărului, Păcii şi Nufărului.

Mâine, maşinile de la Salubriserv vor colecta sacii cu deşeuri de pe străzile Coşbuc, Constructorilor, Lăcrămioarei, Grigorescu, Aleea Cornişa, Gheorghe Marinescu, Parc Spitalul Nou, D.Cantemir, Dr.Ciugudeanu, Gen. I.Dumitrache, Răsăritului, Platoului, Ulciorului şi Crângului.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite