Mureșeni, nu uitați de ceasuri! Diseară se trece la ora de iarnă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această seară, ora 4.00 se va transforma în ora 3.00, urmând să dormim cu o oră mai mult decât în mod normal. Ziua de 28 octombrie, care va avea astfel 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.

Ora oficială de iarnă se aplică între ultima duminică din octombrie şi ultima duminică din martie, anul următor, astfel încât mureșenii nu vor mai avea grija ceasului până în primăvara anului viitor.

Trecerea la ora Europei Orientale, sau ora oficială de iarnă, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 28 octombrie, dar vor fi afectate de schimbarea de oră 82 de trenuri, dintre care 40 InterRegio, 40 Regio şi două InterCity, a anunţat CFR Călători.

Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor în vigoare. Potrivit CFR Călători, trenurile de călători pleacă din staţiile de formare după ora oficială de vară până la ora 4,00, iar cele care au ora de plecare după 4,00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4,00, ora oficială de vară, opresc în staţiile din parcurs stabilite, unde staţionează până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale. De asemenea între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile circulă după orarul în vigoare.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite