Mureş: Azomureş,amendat din nou de Garda de Mediu pentru poluare cu amoniac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Combinatul Azomureş va fi amendat, pentru a treia oară în acest an, de către Garda de Mediu, pentru că ieri emisiile de amoniac au depăşit limitele admise.

Daniela Burdeţi, directoarea Gărzii de Mediu, a precizat că vor fi verificate toate instalaţiile combinatului. „Dacă emisiile vin de la avaria produsă miercuri la o conductă de amoniac, amenda este minimă, 20.000 lei. Dacă însă cauzele sunt similiare celor care au determinat poluările din vară, ea urcă la maximul legal de 100.000 lei", a spus Daniela Burdeţi.

Menţionăm că Agenţia pentru Protecţia Mediului a constatat ieri o concentraţie de amoniac în aerul respirabil de două ori mai mare faţă de limita maxim admisă de 300 micrograme/mc. „Dacă în vară depăşirile concentraţiei de amoniac au fost favorizare de căldură, acum ceaţa a contribuit la acest lucru", a spus directorul APM, Dănuţ Ştefănescu. În lunile iulie şi septembrie, Combinatul Azomureş a mai fost amendat de Garda de Mediu cu 50.000 de lei, respectiv 20.000 de lei.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite