Mocăniţa regală revine pe traseul Târgu-Mureş-Sovata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După zece ani de încercări, traseul de linie ferată îngustă a fost concesionat. Traseul va fi refăcut, iar pe calea ferată vor circula din nou trenurile de epocă de la începutul anilor 1900

După zece ani de încercări zadarnice, în sfârşit un investitor din Mureş a reuşit să concesioneze calea ferată îngustă care leagă Târgu-Mureşul de Sovata. Omul vrea să investească un milion şi jumtate de euro pentru reabilitarea ei şi pentru repunerea în circuitul turistic a mocăniţei regale care, în trecut, făcea deliciul turiştilor care ne vizitau judeţul. „Pot să spun că scopul este exclusiv turistic pentru că peisajul este fabulos şi cred că străinii ar aprecia foarte mult o călătorie cu un tren de la începutul secolului pe un traseu atât de valoros. Vă mărturisesc, în calitate de expert, că este poate mai valoros decât traseele similare din Elveţia", a spus Constantin Husar, inginer specialist în reabilitări de poduri şi căi ferate.

Nu se mai fabrică astfel de şină de cale ferată

Turiştii vor mai avea însă de aşteptat până când se vor putea plimba cu mocănita pe acest traseu. Din anul 1997, de când a fost dezafectată, linia a căzut pradă hoţilor de fier vechi. Porţiuni mari de şină au fost furate şi vândute la centrele de colectare a fierului vechi. „S-a furat şi s-a vândut în neştire, iar acel tip de şină nu se mai produce din 1903. Singurul combinat care a fabricat şină de 23 Siemens Martin se afla în Imperiul Austro-Ungar, însă, în timpul războiului, americanii, şi apoi ruşii, au bombardat combinatul şi au omorât inginerii, şi nici până în ziua de azi nu se ştie cum s-a fabricat acel tip de şină", mai spune Constantin Husar.

 În mod normal, reabilitarea tronsonului nu ar dura mai mult de trei luni, însă, deocamdată, se caută o firmă care să se ocupe de acest lucru.

Închisă în 1997

Calea ferată îngustă care leagă Târgu-Mureşul de Sovata şi de zona de câmpie a judeţului a fost închisă în anul 1997, pe vremea când ministrul transporturilor era actualul preşedinte, Traian Băsescu. De atunci, mocăniţa regală împreună cu vagoanele aferente zac în depouri. „Vorbim de o garnitură cu o puternică valoare istorică şi sentimentală dacă vreţi, pentru că acest tren face parte din istoria oraşului. Am mai avut câteva încercări de a repune acest tren în funcţiune însă fără succes", spune Ioan Astăluş, şeful trenului regal şi angajat al Societăţii de Turism Feroviar.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: 

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite