Mini-stadion pentru juniorii şi fetele de la FCM Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria doreşte să le îmbunătăţească celor de la FCM condiţiile de pregătire. Terenul sintetic situat în spatele stadionului Transil va beneficia de tribune în valoare de aproape 1,5 milioane de euro.

Terenul sintetic inaugurat de curând de cei de la FCM Târgu-Mureş, folosit pentru antrenamentele grupelor de copii şi juniori ai clubului mureşean, alături de echipa de fotbal feminin, va beneficia în curând de tribune. Cu alte cuvinte, odată cu finalizarea modernizării căilor de acces de pe strada Insulei (tronsonul 2, ce cuprinde Casa Agronomului până la strada Barajului, va fi reabilitat în următoarele două luni) şi odată cu ridicarea tribunelor, mureşenii se vor putea bucura de un mini-stadion cu teren sintetic chiar în spatele stadionului Transil.

Toate acestea vor fi posibile după ce Consiliul Local va aproba în următoarea şedinţă de Consiliu proiectul de hotărâre care vizează modernizarea terenului.

Atât rezolvările tehnice cât şi dimensiunile terenului corespund prescripţiilor şi standardelor europene pentru competiţii naţionale, campionat de tineret, fete sau juniori. La fel de importantă este şi posibilitatea organizării antrenamentelor (cantonamentelor) şi pentru echipele de divizia „A”, indiferent de anotimp şi starea vremii, fapt ce reprezintă în final şi un avantaj economic foarte important pentru perioada actuală.
Încadrarea în înscrierea acestui teren de fotbal sintetic în competiţii naţionale necesită amenajarea unor spaţii tehnice obligatorii, precum şi realizarea tribunelor acoperite pentru spectatori
”, afirmă Mircea Moldovan, directorul Serviciului Public de Utilităţi Municipale din cadrul Primăriei Târgu-Mureş.

Cum va arăta mini-stadionul

Terenul va beneficia de două tribune laterale acoperite cu o copertină, fiecare tribună având o capacitate de 610 de locuri, în timp ce tribuna principală va avea o capacitate de 1480 de locuri. Astfel, capacitatea totală a stadionului va fi de 2700 de locuri, acoperite. În plus, vor fi amenajate vestiare cu o capacitate totală de 64 de locuri. „Puţine echipe de juniori o să aibă condiţiile pe care FCM le va putea pune la dispoziţia Centrului de copii şi juniori. Sperăm că în maxim două-trei săptămâni juniorii clubului să se poată antrena pe acest teren”, a declarat Aurelian Băbuţan, preşedintele clubului FCM în cadrul unei conferinţe de presă. Investiţia totală, în euro, ar fi de 6.063.680 de lei, adică 1.410.155 euro (cu TVA), conform proiectului realizat de Dr.ing. Szekeres Gerő. Toţi banii ce ar urma să fie investiţi provin din bugetul local.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite