Târgu-Mureş:Portret-Pentru Florin Milăşan muzica înseamnă tot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscut ca DJ Niro Lassano în cluburile din Mureş, dar şi din ţară, mureşeanul întreţine atmosfera cu muzică de calitate.

Chiar dacă lui Florin îi place muzica de când se ştie, pasiunea pentru DJ-ing a apărut în urmă cu 5 ani. „Petreceam mult timp cu un prieten care folosea programe şi softuri pentru mixarea melodiilor, astfel că a început să mă fascineze lucrul ăsta. Drept urmare, am început să petrec tot mai mult timp prin cluburi şi am intrat în contact cu mai mulţi DJ pentru a primi sfaturi şi a înţelehge mai bine ce înseamnă cu adevărat a fi DJ”, povesteşte băiatul. Încă de la început, atât părinţii, cât şi prietenii apropiaţi i-au fost alături şi l-au susţinut în tot ceea ce întreprindea, iar acest lucru l-a ajutat să dea tot ce are el mai bun la petrecerile sau evenimentele muzicale la care a participat. „Niciodată nu m-am simţit singur, iar acest lucru a contat enorm pentru mine. Le mulţumesc tuturor celor dragi pentru sprijinul acordat şi sper să nu îi dezamăgesc niciodată”, spune mureşeanul.

Iubeşte frenezia publicului

Pentru orice DJ, succesul în meserie apare numai dacă publicul apreciază sunetele mixate de acesta. Florin, cunoscut ca Niro Lassano în mediile clubbing-ului mureşean şi nu numai, se simte bine doar când lumea înnebuneşte efectiv de plăcere la auzul muzicii sale. „Cred ca pentru un DJ aceasta este una dintre cele mai mari satisfacţii, când vede lumea în fata lui urlând şi sărind în toate părţile datorită muzicii. Când văd publicul că se simte bine, este o satisfacţie enormă, iar la petreceri încerc să ofer produse de cea mai bună calitate, ca să mulţumesc pe toată lumea”, afirmă tânărul. Stiluile care îi plac sunt techno, tech-house şi mai nou chiar drum&bass, dar pe lângă mixaj a intervenit o nouă pasiune: aceea de a produce propriile piese.

Producţii noi în 2010

„Începând de anul trecut am început să şi produc şi am creat prima mea piesă în colaborare cu Alison. Aceasta se numeşte „World of crazyness”, realizată alături de N-Tone”, spune băiatul. De curand, DJ-ul a mai realizat un produs muzical nou, alături de doi prieteni, Sergiu Nădăşan şi Andrei Szekely, numită „Ailurophobia”. În ceea ce priveşte viitorul, Florin pregăteşte noi piese şi remixuri, iar un alt domeniu de activitate decât cel muzical e puţin probabil. „Muzica înseamnă totul pentru mine. Mă relaxează, mă face să uit de toate problemele şi să judec limpede fiecare pas în viaţa mea. Nu îmi pot imagina că aş putea face altceva în viaţă. Sper să le ofer fanilor mei cât mai multe producţii proprii în anul care vine”, declară Florin „Niro Lassano” Milăşan.

Profil

Născut

29 decembrie 1988, la Reghin

Activitate

DJ

Educaţie

Colegiul Agricol „Traian Săvulescu”

Stare civilă

Necăsătorit

Ce-i place

„Pe lângă muzică, îmi plac deosebit de mult călătoriile. Îmi place foarte mult să văd locuri noi, în special din ţara noastră, deoarece sunt şi la noi în România foarte multe locuri frumoase, dar pe care din păcate nu ştim să le preţuim”, este de părere tânărul.

Ce nu-i place

„Mi-ar lua o veşnicie să spun tot ce nu-mi place, însă voi aminti doar că nu-mi place deloc ce se întâmplă cu ţara asta şi nu-mi plac absolut deloc cei care o conduc. Ar fi multe de zis aici, dar prefer să nu intru în detalii”, spune mureşeanul.

Întrebări şi răspunsuri

Este rentabilă activitatea de DJ?

F.M.: Momentan, nu se poate spune despre dj-ing că e o meserie rentabilă. Oricum activitatea de dj, după părerea mea, trebuie făcută mai întăi de toate din plăcere. Trebuie să îţi placa să faci asta şi mai târziu, dacă se poate combina utilul cu plăcutul, cu atât mai bine. 

Ce sfaturi ai pentru mureşenii care visează la un viitor în DJ-ing?

F.M. : Nu ştiu dacă sunt cel mai în măsură să dau sfaturi pentru viitorii DJ mureşeni, cert e că din start trebuie ca ei să respecte o regulă de aur, aceea că muzica trebuie să primeze întotdeauna, nu faima. 
 
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite