Meme Stoica îşi cere scuze pentru că s-a bucurat excesiv la gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a provocat pe toată lumea aflată în tribunele stadionului Transil cu atitudinea sa vulgară, Meme Stoica a găsit de cuviinţă să îşi ceară scuze, dar numai pentru că s-a bucurat excesiv la golul lui Bilaşco.

Mihai Stoica a vorbit astăzi despre incidentele din meciul FCM Târgu Mureş - Steaua, scor 0-1. Managerul general a spus că singurul lucru pentru care îşi cere scuze este felul în care a reacţionat la golul marcat de Marius Bilaşco în minutul 90+2. De asemenea, Mihai Stoica a declarat că Steaua are şanse mari la câştigarea Cupei României.

"Eu îmi cer scuze pentru că m-am bucurat excesiv. Imaginaţi-vă că era primul meu meci. E foarte dificil să marchezi împotriva unei echipe care este cu doi oameni mai puţin. Mai ales când este antrenată de un Ovidiu Sabău. El este singurul antrenor cu care am vorbit când m-a contactat Walter de la U Cluj".

"Eliminările din repriza a doua au fost juste. Eram la comun cu 200 de persoane, am fost în continuu certaţi pe toată durata partidei. Am avut o reacţie, i-am spus să ne lase în pace. Nu a fost niciun gest, nu are rost să mai comentez. Nu se pune problema de vreun gest. Afară, situaţia era tensionată. Jumătate din oameni erau stelişti", a mai adăugat Mihai Stoica.

Detalii: aici.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite