Târgu Mureş: Se dă startul la teatru în Cetatea Medievală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu Mureş: Se dă startul la teatru în Cetatea Medievală
Târgu Mureş: Se dă startul la teatru în Cetatea Medievală

Patru a şaptea oară, Teatrul Teatrul 74 din Târgu Mureş îşi deschide porţile spectatorilor în stagiunea 2009-2010 Această instituţie teatrală independentă a reuşit să devină un brand mureşean recunoscut în plan naţional prin spectacolele şi manifestările sale

Din 2 octombrie, ”TEATRU 74” din Târgu Mureş îşi deschide cea de-a şaptea sa stagiune de la înfiinţare. Situat în Bastionul Măcelarilor din Cetatea târgumureşeană, potrivit directorului executiv Theo Marton, TEATRU 74 vine cu propunerea numită „Weekend 74”. „Sunt spectacole de vineri şi de duminică. Zilele de joi sunt dedicate spectacolelor invitate, iar sâmbăta evenimentelor culturale, în sala de teatru sau la cafeneaua de la parter”, a declarat Theo Marton. Acesta a adăugat că deschiderea stagiunii se sărbătoreşte printr-un dublu eveniment, respectiv o lansare de carte şi cea dintâi premieră. “Prozatorul Dan Lungu va fi, vineri, 2 octombrie de la ora 17.00, invitatul lunii în cadrul Conferinţelor Cetăţii, ocazie cu care îşi lansează volumul ”Cum să uiţi o femeie”, comentat de criticul literar Dumitru Mircea Buda, urmând ca de la ora 19.00, piesa “Confesiuni în trei timpi”, în colaborare cu Universitatea de Artă Teatrală.

“Cele trei părţi ale spectacolului-coupé sunt poveşti de sine-stătătoare, trei monodrame ale căror protagonişti sunt Paul Socol (regia Laurenţiu Blaga, text Alexa Băcanu), Diana Avrămuţ (regia Cătălin Mîndru, text Oana Hodade) şi Stanca Jabeniţan (regia Mihai Pintilei, text Petronela Ionescu), studenţi masteranzi ai UAT”, a spus Theo Marton, care a completat că a doua reprezentaţie a spectacolului va avea loc pe 4 octombrie. A doua premieră, spectacolul “Hoţii” a lui Conor McPherson, regia Cristi Juncu, va avea loc vineri, 16 octombrie, iar a doua reprezentaţie va fi două zile mai târziu. “Nu în ultimul rând, în perioada 19-25 octombrie are loc cea de-a patra ediţie a festivalului de monodrame ”Unidrama – independent liga 2009”. Anul acesta spectacolele cu un singur personaj sunt secondate de spectacole invitate ale teatrelor independente”, a arătat directorul TEATRULUI 74 Târgu Mureş.

De şase ani, TEATRU 74 a devenit un brand, iar acceptarea, dar mai ales recunoaşterea sa, a depăşit graniţele localului, atingând întreg peisajul teatral naţional românesc. Prin proiectele „Noua dramaturgie”, „Revista Bastion”, „Cenaclul din Turn”, sau “Conferinţele Cetăţii”, ca şi prin turneele şi premiile câştigate, instituţia a reuşit să-şi câştige un public al său.

Noi nu vrem să scăpăm de teatrul instituţionalizat, ci ca teatru alternativ, independent, ci încercăm să realizăm o alternativă la această mişcare tradiţională - Theo Marton

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite