Mare veste mare! Sepsi e al FCM-ului, cu acte în regulă!
0
Jucătorul Laszlo Sepsi a primit din partea Ligii Profesioniste de Fotbal drept de joc pentru FC Municipal Târgu-Mureş.
După decizia TAS, care l-a declarat pe Sepsi jucător liber de contract, LPF a remis clubului mureşean un document care confirmă înregistrarea contractului lui Laszlo Sepsi, astfel că fotbalistul are drept de joc imediat.
"Sunt fericit că după o lungă luptă am ajuns la capăt şi sper că duminică, la meciul cu Voinţa Sibiu, să îmi aduc contribuţia pentru a obţine un rezultat bun. Sunt la dispoziţia antrenorului şi sper că dacă va fi nevoie de mine, să fiu alături de băieţi şi împreună să obţinem cele trei puncte puse în joc. Sper să fac lumea mulţumită de evoluţiile mele", a declarat Laszlo Sepsi.
Sepsi va evolua cu tricoul cu numărul 11.