Malul drept al Mureşului, reabilitat până în noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Malul drept al Mureşului va fi consolidat după aproape 30 de ani
Malul drept al Mureşului va fi consolidat după aproape 30 de ani

Administraţia Bazinală de Apă Mureş a început lucrările de reabilitare a malului drept al Mureşului, astfel încât ambele maluri vor putea fi clasate la aceeaşi clasă de importanţă.

După inundaţiile care au afectat Târgu-Mureşul la începutul anilor ’70, malul stâng al râului a fost îndiguit şi protejat, în timp ce malul drept, în apropierea căruia dezvoltarea urbană era destul de precară, a fost securizat la o clasă inferioară decât cel stâng. Între timp, lucrurile s-au schimbat şi odată cu dezvoltarea zonei pe care acum e construit cartierul Unirii, malul drept necesită o reabilitare urgentă.

Va fi modernizată întreaga zonă cuprinsă între barajul vechi şi cel nou, în aşa fel încât ambele maluri să corespundă aceleiaşi clase de importanţă. Am realizat un studiu de fezabilitate, un proiect de execuţie a lucrărilor şi la începutul anului am primit finanţarea pentru implementarea proiectului. Acesta are ca termen de finalizate luna noiembrie”, ne-a declarat Călin Fokt, purtător de cuvânt în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş.

Supraînălţarea digurilor şi amenajarea zonelor aflate în imediata amenajare a celor două maluri vor costa aproximativ 3.284.000 de lei, adică în jur de 800.000 de euro. Pe lângă consolidarea malului drept al râului Mureş, ABA Mureş se va implica în înfrumuseţarea zonelor aferente malurilor. După realizarea lucrărilor de îndiguire, pe malul stâng (în Aleea Carpaţi) va fi amplasată o alee de promenadă, în timp ce pe malul drept va fi amenajată o pistă specială pentru biciclete.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite