Târgu-Mureş: Portret/ Petru Istrate deţine peste 10.000 de insecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş: Portret/ Petru Istrate deţine peste 10.000 de insecte
Târgu-Mureş: Portret/ Petru Istrate deţine peste 10.000 de insecte

Colecţia de insecte este folosită de mureşean atât ca material didactic la orele de biologie cât şi ca obicet de studiu în cărţile sale.

Profesoul de biologie Petru Istrate iubeşte natura de mic, iar primul contact cu speciile de plante şi animale l-a avut în vacanţele petrecute la bunici. „Mergeam cu tata la bunici în satul Vaidacuta, o zona cu păduri multe. Ţin minte că umblam mult prin pădure cu tata, care era pasionat de arbori şi îmi spune ce fel de specii sunt şi la ce se poate folosi lemnul acestora în gospodărie. De la bunica şi de unchiul meu am aflat speciile de ciuperci din zonă”, povesteşte profesorul. După absolvirea liceului, mureşeanul a hotărât să urmeze cursurile Facultăţii de Biologie, întâi la Cluj, iar după desfinţarea profilului, la Bucureşti. În capitală, profesorul şi-a putut aprofunda cunoştinţele, profitând din plin de bibliotecile şi muzeele oraşului.

Pasiunea pentru insecte


Din timpul facultăţii, profesorul a început să colecţioneze insecte, mergând după unele specii chiar şi în Turcia sau Bulgaria. Cu timpul colecţia sa a ajuns la peste 10.000 de exemplare. „În cadrul colecţiei mari  am şi o colecţie ştiinţifică legată de grupuri de insecte, de exemplu grupul gândacilor de lemn sau a cărăbuşilor. Uneori mai fac şi schimburi cu insecte din aceasta colecţie, pentru că unii cercetători le iau pentru a face lucrari ştiinţifice pe baza lor”, spune profesorul.

Gândaci gigant


Pe lângă colecţia ştiinţifică, Petru Istrate mai deţine şi o colecţie de insecte mai deosebite, primite la schimb din diferite părţi ale lumii. „Am gândaci elefant din America de Sud, gandaci goliat din Africa, unii care ajung la 15 centimetri. Nu sunt periculoşi dar arată înspăimântător. Sunt primiţi prin schimburi cu insecte din fauna autohtonă de la noi. Sunt cercetători pasionaţi care îi caută în zonele calde şi apoi le schimbăm pe Internet. Unii cercetărori îi şi vând. Eu însă n-am cumpărat niciodată nici unul”, mărturiseşte profesorul.

Colecţia de insecte îi este utilă la orele de biologie pe care le predă elevilor Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, dar şi ca material didactic pentru lucrările ştiinţifice pe care le scrie. Cea mai recentă carte, ,,Arii de interes biogeografic din bazinul Târnavei”, scrisă în colaborare cu profesorul de geografie Hadrian Conţiu a avut lansarea chiar astăzi. Mureşenii curioşi să vadă o parte din colecţia de insecte a profesorului vor putea face acest lucru miercuri, deoarece în cadrul Zilelor Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” vor fi expuse circa 25 de exemplare de rădaşcă din zona indo-malaeziană.

Întrebări şi răspunsuri:

Care a fost cea mai recentă conferinţă de specialitate la care aţi participat?
Am participat în iunie 2009  la un workshop legat de fauna de insecte saproxilice organizate de IUCN (International Union of Conservation Nature), ce s-a defăşurat în Finlanda, în calitate de expert din partea Romaniei. Eram singurul participant de la noi din ţară.

Organizaţi excursii de cercetare cu elevii?
Da avem nişte proiecte de studiu al faunei din zona Târnavelor şi i-am dus şi pe elevii de la ştiinţele naturii acolo. Au colectat insecte, au învăţat diferite specii de plante şi animale. Le-a plăcut foarte mult munca de teren.


Ce-i place: Îmi plac oamenii care ştiu să se folosească de inteligenţa lor. Apreciez oamenii cu verticalitate, care iau atitudine faţă de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Iubesc natura, îmi place să călătoresc şi să merg pe jos. Iubesc lectura, luna august mi-o rezerv pentru cărţile de specialitate. Îmi plac muzeele şi siturile arheologice. Îmi place să-mi zugrăvesc casa.

Ce nu-i place:

Nu-mi plac oamenii ce încearcă să pară ceea ce nu sunt sau cei care aleargă după funcţii. Nu-mi place imposibilitatea de a promova a oamenilor buni în anumite domenii, care determină migraţia valorilor.  Nu-mi place să ascult talk-show-uri politice, mă uit la documentare şi îmi plac mult filmele.

Profil:


Data naşterii: 29 iunie 1966 la Târnăveni, judeţul Mureş
Studii:Universitatea Bucucreşti, Facultatea de Biologie, doctorat în zoologia vertebratelor la Institutul de Cercetări biologice al Academieie Române.
Profesie: profesor de bilogie la Colegiul Naţional „Al.Papiu Ilarian”
Stare civilă: necăsătorit

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite