Întreg oraşul a fost acaparat de Raliul Târgu-Mureşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul raliu organizat vreodată în Târgu-Mureş a atras mii de curioşi care au profitat de faptul că prima prodă superspecială a avut loc chiar pe străzile oraşului.

Mureşenii care au urmărit desfăşurarea cursei au avut ce vedea, runda fiind una deosebit de spectaculoasă: curbe periculoase la viteze ameţitoare, sunetul motoarelor cu sute de cai putere şi chiar şi o ieşire în decor, a echipajului format din Făgădar Claudiu şi Tohatan Florin Doru, al căror Peugeot 206 GTI a ieşit de pe carosabil, astfel că a încheiat ultimul traseul de pe Serpentina Veche. Proba a fost câştigată de echipajul format din Tempesta şi Pulpea Dorin, care au încheiat traseul de la Serpentină după 1:28 ore, pe un Peugeot 207 S2000. Printre participanţi s-au numărat şi politicienii Victor Ponta, copilot pentru Keleti Edwin, care s-a clasat pe locul 10, Borbely Karoly (fostul ministru al Comunicaţiilor n.r.), copilotul fostului campion Titi Aur, care s-a clasat pe locul 5, dar şi Szabo Gergo, campion naţional al Ungariei, clasat pe poziţia a şasea după prima probă superspecială. „A fost dificil, dar un traseu foarte frumos. Aşteptăm cu toţii probele de mâine (azi n.r.), care se anunţă la fel de interesante”, a declarat Victor Ponta, care a câştigat etapa precedentă din Campionatul Naţional de Raliuri, disputată la Argeş.

Raliul se încheie în centru

Azi au fost programate restul probelor din cadrul raliului, în localităţile Sânişor, Miercurea Nirajului, Eremitu, Sovata, Lăureni, urmând ca ultima superspecială să aibe loc tot pe Serpentina Veche din Târgu-Mureş, de la ora 17.30. Festivitatea de premiere a piloţilor în urma definitivării clasamentului final va avea loc de la ora 21.30 în Piaţa Victoriei.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite