Târgu Mureş: Pentru rezolvarea lipsei de spaţiu, Clinca Medicală III va fi mansaradată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirea Clinicii Medicale III, ce adăposteşte nouă secţii ale Spitalului Clinic Judeţean Mureş cu 312 paturi, va fi mansardată şi reabilitată. Lucrările sunt cuprinse în două proiecte,

Clădirea Clinicii Medicale III, ce adăposteşte nouă secţii ale Spitalului Clinic Judeţean Mureş cu 312 paturi, va fi mansardată şi reabilitată. Lucrările sunt cuprinse în două proiecte, unul al conducerii spitalului în parteneriat cu Consiliului Judeţean, iar al doilea e depus spre finanţare prin fonduri europene.

Mansardare necesară

Proiectul, ce începe zille urmatoare, şi realizat de spitalul în parteneriat cu CJ vizează mansardarea clădirii. „Am decizis să îmbunătăţim condiţiile de infrastructură şi am demarat mansardarea Clinicii din strada Gheorghe Marinescu nr. 1 , unde avem probleme legate de circuitele funcţionale, lipsa de spaţiu este foarte mare şi nu puteam desfăşura acolo servicii medicale. Am primit sprijinul Consiliului Judeţean, care în acest an ne-a locat 1.700.000 de lei. Am achiziţionat de asemenea un lift pentru bolnavi, pentru că cel vechi se strica periodic”, a spus dr. Silviu Morariu, directorul Spitalului Clinic Judeţean Mureş. Acesta a mai precizat că lucrările vor continua până anul viitor.

Proiect european

Clădirea respectivă este inclusă şi într-un proiect depus spre finanţare prin Programul Operaţional Regional. “Proiectul este depus spre finanţare, aşteptăm evaluarea acestuia şi obţinerea banilor. Valoarea totală a proiectului este de 9.972.483 de lei din care Consiliul Judeţean Mureş asigură o cofinanţare de 2%”, a precizat dr. Silviu Morariu. Proiectul European vizează însă Ambulatoriul de specialitate a clinicii.  “Fondul de investitii şi reparaţii capitale pentru acest an a Spitalului este de circa 5,8 milioane lei din care Consiliul Judeţean a asigurat 1.700.000 de lei, iar restul e din venituri proprii” , a spus directorul.

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite