I-au furat din poşetă două telefoane mobile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliția i-a reținut pe cei doi suspecți
Poliția i-a reținut pe cei doi suspecți

Polițiștii din Reghin au fost sesizați ieri cu privire la faptul că unei femei i-au fost sustrase din poşetă două telefoane mobile, în timp ce se afla într-un magazin.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a constatat faptul că femeia în vârstă de 62 ani, domiciliată în Reghin, se afla în incinta magazinului în momentul în care doi indivizi necunoscuţi i-au sustras două telefoane mobile din geantă, unul dintre suspecţi fiind blocat în magazin până la sosirea poliţiştilor, celălalt reuşind să fugă.

Primul dintre suspecţi, în vârstă de 27 de ani, din Petelea, a fost identificat, asupra acestuia fiind găsit unul dintre cele două telefoane mobile furate. În urma verificărilor efectuate a fost identificat şi cel de-al doilea suspect, în vârstă de 19 ani, domiciliat de asemenea în comuna Petelea, asupra căruia a fost găsit şi cel de al doilea telefon mobil.
 
Valoarea prejudiciului cauzat este de 500 lei, recuperat prin restituirea bunurilor, cei doi tineri fiind cercetaţi în libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite