Gyorgy Frunda: ”E nevoie de stabilitate politică pentru a spera la aderarea în Spațiul Schengen”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflat în vizită la Târgu-Mureș, senatorul UDMR Gyorgy Frunda și-a exprimat părerea referitoare la șansele țării noastre de a adera la spațiul Schengen. Acesta consideră că tulburările de ordin politic afectează grav șansele României în acest sens, dar situația se poate stabiliza.

Senatorul crede că aderarea noastră va fi făcută la pachet cu Bulgaria, ambele state situându-se pe poziții egale în Europa în momentul de față.

Eu sunt de părere că anul acesta nu vom adera, categoric, la spațiul Schengen.Decizia Consiliul European ca România şi Bulgaria să fie acceptate sau refuzate la pachet e viabilă, așadar mai mult ca sigur nu vom fi separaţi de Bulgaria în ceea ce privește aderarea. Chiar dacă există posibilitatea să aderăm la anul, stabilitatea politică va fi factoprul cheie în acest sens. Cert e că până la cristalizarea situaţiei din România şi stabilizarea acesteia din punct de vedere politic, se va amâna luarea unei decizii”, spune Frunda.

Consiliul JAI, programat pentru 19-20 septembrie, care trebuia să ia o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost anulat, în condițiile în care aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen era singurul subiect important pe agendă.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite