Târgu-Mureş: Profil / Radu Gheorghe “Viaţa nu se face în două secunde”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Gheorge deplânge soarta ţării după ce a străbătut-o 35 de ani. Dacă ne-am ocupa de agricultură, mâncarea ar fi ieftină, crede el. Tot datorită resurselor naturale, cu argilă albastră de Râciu, a scăpat de multe boli

Radu Gheorghe a colindat toată România în cei 35 de ani de activitate ca şofer profesionist pentru Legume Fructe Mureş. S-a pensionat pentru a avea grijă de părinţi. “Ei trăiau în Ciubotani, aveau 83 de ani şi ar fi trebuit să meargă la azil. N-am vrut şi împreună cu fraţii ne-am sfătuit şi am mers acasă şi i-am îngrijit. Din anul 2000, când au murit, m-am mutat la Târgu Mureş pentru că îmi place oraşul”, povesteşte el.

Ca pensionar regretă doar că pensia e cam micuţă, ar vrea să fie mai activ însă din cauza unor probleme cu genunchii e conştient că nu mai are siguranţă la frânare şi nu vrea să-i pună pe alţii în pericol. “Dacă am scăpat 35 de ani fără un accident nu vreau acum să mă bag în necaz”, explică Radu Gheorghe. În opinia sa şoferii de acum sunt extrem de indisciplinaţi. “Ca să fii şofer bun trebuie să faci şcoală, să fii cumpătat, să respecţi legi scrise şi nescrise. Cei de acum merg haotic, am impresia că nu iau carnetele în modul cel mai curat. Mi-a expirat permisul, nu-mi mai fac altul, nu mai am curaj. Cu şoferii de acum rişti să vină peste tine să te ucidă, te depăşesc cu 200 la oră, viaţa asta nu se face în 2 secunde, trebuie avut grijă de ea”, sfătuieşte omul.

“Mâncarea ar trebui să fie ieftină”

Cea mai mare problemă crede el este falimentarea agriculturii. “E la pâmânt, în vara asta am fost la Felix, am văzut pe drum pământurile nearate. În general nu se pune mâna la muncă, nici nu se subvenţionează cum trebuie. Statul să pună accent pe agricultură, asta e pâinea noastră, poate după Franţa avem poate pământul cel mai bun, ar fi mâncarea ieftină. Nu mai avem sistemele de irigaţii, mergeam în Oltenia pe vremuri, erau irigaţii, porumbul era cât pomul. Noaptea se iriga totul. La Dăbuleni făcuseră englezii canale pe hectare întregi, se făcea recoltă fantastică, am fost anii trecuţi pe acolo, nu mai este apă, se descurcă oltenii cum pot”, a mai povestit Radu Gheorghe.

Tot datorită unor resurse naturale şi-a rezolvat  şi probleme de sănătate, cu argilă albastră de Râciu. “Am avut probleme cu gâtul, am fost la doctori mi-au făcut toate analizele, tratamentul medicamentos n-a funcţionat. Am făcut gargară 3 luni cu argilă cu apă tulbure, am şi înghiţit. Am avut probleme şi cu aparatul excretor, dar argila mi-a îmbunătăţit mult starea. Am folosit-o şi pentru problemele la genunchi şi acum mă simt mult mai bine. Am luat-o de la domnul Gîrbu Petru, care m-a oprit întâmplător, văzând că mergeam greu pe stradă. O recomand oricui”, a îcheiat Radu Gheorghe.

Argila Untoasa Albastră de Râciu a fost descoperită în comuna Râciu de către Gîrbu Petru. Cercetările efectuate apoi au arătat ca este una din cele mai căutate argile de pe glob. Pentru a obţine produse şi argilă puteţi scrie pe adresa sebezanclaudiu@yahoo.com

Ce-i place

Îmi place şahul. Am fost campion judeţean în transporturi auto cinci ani la rând. La Cupa Poligrafia am luat locuri II şi III pe judeţ zece ani la rând. N-am avut eu pregătire tehnică, dacă citeam mai mult poate eram mai bun, dar eu zic că m-am descurcat bine pentru pregătirea mea.
 
Ce nu-i place

Nu-mi plac oamenii mincinoşi, lăudăroşi. M-am străduit să fiu prieten cu toată lumea, să fiu parolist. Am vrut să fiu un om corect toată viaţa mea. Tatăl meu spunea: oamenii nu se fac, se nasc. Dacă te-ai născut om bun aşa vei fi, altfel eşti zero chiar dacă ai casă de la 300 mp în sus.

Întrebări şi răspunsuri

Ce sporturi mai urmăriţi?

Iubesc echipa naţională de fotbal, am fost la meci şi când Iugoslavia a învis la Bucureşti cu 6-4 în preliminariile Cupei Mondiale din 1978, şi la multe alte meciuri. Acum sârbii ne-au bătut cu 5-0, nici lucescu nu face nimic, nu o să ne calificăm nici la europene, nici la mondialele următoare, că nu avem tineret ca să facem performanţă.

De ce credeţi că nu facem faţă pe plan internaţional?

Eu sunt stelist de meserie. Steaua a avut o echipă fantastică, acum nu mai are nici ea jucători valoroşi. Şi patronul e prea temperamental şi dă prea repede afară antrenorii şi nu-mi place. La Manchester e Ferguson de două zeci de ani  şi ce performanţe a făcut.

Profil

Nume şi prenume
Radu Gheorghe

Data şi locul naşterii
12 septembrie 1942, Topliţa, judeţul Harghita

Studii
Şcoala profesională conducători auto

Activitate
Conducător auto

Stare civilă
Căsătorit, patru copii

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite