Târgu-Mureş: Portret/ Hadrian Conţiu îmbină Geografia cu Teologia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul le predă elevilor frumuseţile naturii, iar duminica cântă în stana Bisericii Ortodoxe din cartierul Unirii.

Hadrian Conţiu a iubit de mic natura, pasiunea pentru geografie fiind o moştenire din familie. „Tata era profesor de geografie şi istorie,  iar eu am fost de mic în multe excursii cu părinţii, cu clasele tatălui meu,  iar apoi cu colegii mei. În liceu am avut o profesoară excepţionala de geografie, iar aceasta m-a făcut să îndrăgesc şi mai mult această materie, iar în fiecare an mergeam la olimpiade”, mărturiseşte porfesorul.

Dragostea de oameni

Pe lângă Geografie, profesorul a fost atras şi de Teologie. „Am hotarat să mă înscriu la Facultatea de Geografie, urmând ca atunci când am timp să urmez şi Teologia, pentru că îmi place munca cu oamenii, mai ales cu copiii care sunt din punctul meu de vedere cei mai curaţi. Nu văd nici o incompatibilitate între ştiinţă şi religie, eu consider că acestea merg mână în mână dar e nevoie de o anumită deschidere sufletească pentru această îmbinare” spune Hadrian Conţiu.

Cercul de geografie

Mândria profesorului şi a elevilor care îi împărtăşesc dragostea pentru natură este Cercul de geografie „Constantin Herbst” din cadrul Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”. „În cadrul cercului activează circa 40 de elevi, iar împreună am scos două reviste- Geographia şi Minigeographia-, am realizat numeroase proiecte, printre care studiul fenomenului turistic în Valea Târnavei Mici şi în Bazinul Târnavelor”, povesteşte profesorul. Hadrian Conţiu împreună cu membrii cercului au demarat un proiect ecologic cu sprijinul Direcţia Apelor Mureş, în decursul căruia au curăţat Valea Mureşului, strângând peste 200 de saci menajeri cu deşeuri. „Anul scolar trecut am început proiectul „Colţul verde din clasa mea”, în cadrul căruia am achiziţionat coşuri de gunoi diferenţiate pe care le vom pune în fiecare clasa. Copiii au fost foarte receptivi la idee şi profesorii de asemenea”, a mai spus profesorul.
 
Excursiile, marea pasiune


Profesorul iubeşte excursiile, deoarece consideră că Geografia se învaţă cu pasul. „Cine ştie harta, ştie 50% din Geografie, iar această hartă se învaţă pe teren. În ultimii 5 ani am plecat în peste 10 excursii internaţionale, în care aplicam pe teren ceea ce predam la ore. În ţară am organizat zeci de excursii cu elevii, uneori chiar şi de trei ori pe an pentru că le place foarte mult”, povesteşte dascălul. Excursiile sunt şi o bază pentru lucrările ştiinţifice ale profesorului, cea mai recentă carte fiind „Arii de interes biogeografic din bazinul Târnavei”, scrisă în colaborare cu profesorul Petru Istrate.

Întrebări şi răspunsuri:

Sunteţi pasionat şi de literatură?

Da, scriu poezii din clasa a XI-a. Primul volum publicat se numeşte „Chemare nestinsă”, iar acum pregătesc un nou volum de versuri, care va fi lansat în curând.

Nu v-aţi gândit să deveniţi preot?

Ba da, dar încă nu a venit momentul pentru asta. Cânt în biserică de nouă ani. Nu zic că nu voi deveni niciodată preot, doar că încă nu e momentul pentru că îmi place mult să predau elevilor şi studenţilor. Nu pot să le îmbin deocamdată.

Ce proiecte pregăţiţi?

Aş vrea să începem proiectul „Papiu-o şcoală ecologică” şi să obţinem fonduri europene pentru ca elevii să poată avea schimburi de experienţă cu alte eco-şcoli din străinătate.


Ce-i place:

Îmi place să citesc, să scriu cărţi de specialite şi poezie. Iubesc liniştea, îmi place muzica, ascult multe genuri şi îmi place să cânt. Îmi place să învăţ, aş mai începe 4 facultăţi, dacă aş avea timp. Îmi doresc să încep doctoratul în Teologie. Îmi place să joc ping-pong şi să plec cu familia în concediu în Bucovina la mănăstiri. Îmi place să o ajut pe soţie în gospodarie.

Ce nu-i place:

Nu-mi place răutatea la oameni, făţărnicia şi invidia. Nu mi-a plăcut niciodată să lucrez în grădină. Nu-mi place slugărnicia, lipsirea de demnitate a unora. Nu-mi plac oamenii care fac rău copiiilor.

Profil:
Data nasterii: 27 aprilie 1977 la Târgu-Mureş
Studii: Facultatea de Geografie a Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca
Facultatea de Teologie ortodoxa a Universitatii 1 Decembrie 1918 Alba Iulia
Masterat în Gestiunea resurselor de apă. Doctorat în Geografie la UBB Cluj Napoca.
Profesie: profesor de Geografie, lector universitar doctor la  Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş
Stare civilă: căsătorit, un copil
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite