GALERIE FOTO Tigrii au muşcat din studenţi! BC Mureş "trăieşte" după victoria de aseară!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BC Mureş a învins-o pe U Mobitelco Cluj (foto: adevarul)
BC Mureş a învins-o pe U Mobitelco Cluj (foto: adevarul)

BC Mureş a revenit în lupta pentru calificarea în semifinalele play-pff-ului, după victoria de aseară, din Sala Sporturilor, în faţa celor de la U Mobitelco Cluj.  La meci au asistat aproximativ 2.200 de spectatori, studenţii fiind susţinuţi de o galerie formată din 60 de fani clujeni.

Scorul la general a devenit 1 la 2 în favoarea clujenilor, după ce mureşenii au smuls o victorie spectaculoasă, scor 82-76 (19-16, 18-25, 22-14, 23-21). În plus, BC Mureş are şansa de a egala situaţia la general cu o victorie în meciul de diseară, de la ora 20.15.

Meciul a fost unul foarte spectaculos, iar scorul, strâns pe parcursul întregii partide. Mureşenii au fost, totuşi, mai concentraţi pe final şi au profitat de greşelile din defensiva clujeană, obţinând astfel o victorie esenţială pentru continuarea cursei spre semifinalele campionatului. Practic, o înfrângere în faţa clujenilor însemna încheierea sezonului pentru baschetbaliştii mureşeni. Situaţia rămâne neschimbată şi ăn cazul unui eşec diseară, în timp ce victoria ar duce-o pe BC Mureş în "decisivul" de la Cluj.

Click pe poze pentru o GALERIE FOTO de la meciul de aseară



Au arbitrat: Alexandru Olaru (Bucureşti), Mircea Şerban (Piteşti), Marius Epure (Rm.-Vâlcea)

BC Mureş: Watson 26 (5), Stănescu 16, Pekovic 13 (3), Forte 13 (1), Aliakseyeu 6, Dumitru 3, Tudor 3, Lăpuşte 2.
U-Mobitelco: Krstanovic 20 (1), Mijovic 18 (4), Dykes 15, Lawrence 11, Paul 8 (2), Lagrange 2, Chetreanu 2, Silvăşan, Sánta.

BC Mureş a învins-o pe U Mobitelco Cluj
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite