Fostul jurnalist mureșean Biro Zsolt este noul președinte al PCM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biro Zsolt este noul președinte al PCM
Biro Zsolt este noul președinte al PCM

Biro Zsolt a fost ales în funcţia de preşedinte al PCM cu 69 de voturi "pentru", 41 "împotriva", iar un vot a fost anulat, în cadrul Consiliului Naţional al partidului, desfăşurat sâmbătă la Odorheiu Secuiesc. El are 42 de ani, este de profesie jurnalist şi a fost membru al CNS.

Imediat după ce a fost ales, noul preşedinte al PCM a declarat că va continua pe linia trasată de fostul lider, Szasz Jeno, şi va lupta pentru realizarea ţelurilor propuse încă de la înfiinţarea partidului, unul dintre acestea fiind obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc.

Biro Zsolt a fost desemnat de Prezidiul PCM - format din cinci vicepreşedinţi şi un preşedinte executiv - pentru a prelua conducerea partidului, iar conform statului, propunerea Prezidiului a fost supusă la votul delegaţilor Consiliului Naţional.

Biro este cunoscut mureșenilor pentru că a candidat la alegerile locale din vara acestui an la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, primind 11.198 de voturi (4,05%). El s-a situat pe al patrulea loc, după candidatul USL, Ciprian Dobre - 112.265 voturi, cel al UDMR, Lokodi Edita Emoke - 96.324 voturi, şi cel al Alianţei pentru Mureş (PDL, UNPR şi PER), Marius Paşcan - 56.446 voturi.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite