Târgu-Mureş: Portret/ Rodica Botîrcă: „Sunt o Fecioară perfecţionistă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş: Portret/ Rodica Botîrcă: „Sunt o Fecioară perfecţionistă”
Târgu-Mureş: Portret/ Rodica Botîrcă: „Sunt o Fecioară perfecţionistă”

Dacă la dansuri populare ar exista funcţia de prim-solist, Rodica Botîrcă ar merita titulatura, pentru ce a făcut 26 de ani pe scenele româneşti.

A visat de mică să devină balerină, Rodica Botîrcă fiind selectată pentru Cluj, însă părinţii nu au lăsat-o. „M-am înscris la balet dar pe vremea aceea, ca să fie şi la dans popular oameni, am mers acolo. La finalul şcolii, fiindcă mi-am fracturat o gleznă, nu am putut continua baletul, drept care am fost selectată într-o trupă tânără de dans popular, după care am lucrat, în paralel, la ansamblul artistic de la Combinatul Azomureş, unde eram angajată”, rememorează Rodica Botîrcă, persoană ce mereu a fost un spirit dinamic, făcând şi atletism, handbal şi gimnastică sportivă de performanţă.


Umblând prin turnee în ţară, a fost remarcată de Valeriu Buciu de la Baia Mare –  soţul cântăreţei de muzică populară Angela Buciu –  unde a şi fost angajată în 1983, ca dansator profesionist la ansamblul din localitate. După doi ani s-a eliberat un post, prin pensionare, la Ansamblul artistic „Mureşul” din Târgu Mureş, fiind chemată de Mihail Mircea, directorul de atunci. Pe atunci, acest ansamblul nu avea, propriu-zis, două secţii ci o trupă mixtă, care evolua atât în dansuri româneşti cât şi maghiare. „Am plecat greu de la Baia Mare pentru că voiau acolo, însă m-au vrut şi cei de la Târgu Mureş, şi am preferat să vin acasă”, spune Rodica Botîrcă.


În 26 de ani de dans profesionist a reuşit mereu să se menţină la un înalt nivel, cu un program riguros de exerciţii şi de alimentaţie fiind, după atâţia ani, mereu în prima linie. „În anii de la Baia Mare, ca şi la Târgu Mureş, până în 1990 aveam 3-4 spectacole pe zi, cu un program infernal, cu încălzirea obligatorie de balet, cu repetiţii şi spectacolele din turnee, inclusiv prin toate cătunele. Cabinele neîncălzite, hotelurile cu geamuri au fost ca o «armată» pentru mine, timp în care m-am călit”, povesteşte, zâmbind, Rodica.


După ’90 regimul s-a mai îndulcit, programul fiind cu adevărat profesionist, cu respectarea timpii de încălzire, de repetiţii şi spectacole. „Atunci ca şi acum, lumea apreciază dansurile populare. Cei care iubesc folclorul, vor veni mereu. Şi asta inclusiv în străinătate, unde România mereu a avut un plus faţă de alte ţări”, afirmă Rodica care, cu ansamblul „Mureşul”, condus de directorul Titi Boantă, a fost în zeci de turnee în străinătate în Europa şi extremul Orient, respectiv Japonia şi Taiwan. Ea recunoaşte că mai nou folclorul tinde să piardă din tradiţionalism, pentru că mereu se adaugă noi elemente. „Important e să rămână baza”, subliniază Rodica Botîrcă, ea ocupându-se şi cu pregătirea tinerilor din ansamblu.

Întrebări şi răspunsuri

Se spune că există tipul de artist care dăruieşte şi „vampirul”, care se hrăneşte cu energia publicului…
…acela nu e artist! În primul rând tu trebuie să umpli sufletul celorlalţi, după care primeşti, firesc, răspunsul publicului.
Dacă nu circulă energia eşti doar un executant, eşti rece.

Dar dacă îl muşcă şarpele trufiei?
Acela nu-i artist! Doar artistul modest e cel adevărat, el transmite realmente ceva.

Care dansuri vă sunt cele mai dragi?
Toate sunt la fel de frumoase, dar poate le prefer pe cele dinamice, mai ritmate. Există un singur dans, cel popular, din mai multe zone. Însă cele ardeleneşti din Mureş sunt parcă mai complexe.

Ce îi place
E fascinată de lumea florilor iar dacă timpul i-ar fi permis, şi-ar fi dorit să admire picturile, să vadă un spectacol de operă, să călărească, să escaladeze munţii, natura în general. Îi place că este, ca o adevărată Fecioară, o perfecţionistă, e foarte corectă şi silitoare, cu mult simţ al răspunderii. Ascultă muzica clasică şi uşoară, dar retro.

Ce nu îi place
Faptul că ar fi putut mereu să facă mai mult şi mai bine. Nu suportă politica, mincinoşii, bisericuţele, cei care „îi sapă” pe ceilalţi. Nu îi plac disputele, confruntările de orgoliu, nu suportă violenţa, dedesubturile şi jocurile de culise.

Profil:
Născută în 30 august, 1961 la Târgu Mureş
Studii liceale şi Şcoala Populară de Artă
Profesie, dansator popular profesionist
Căsătorită, un copil

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite