Exerciţii demonstrative în curtea ISU „Horea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ieri a fost organizată Ziua Porților Deschise la ISU Horea
Ieri a fost organizată Ziua Porților Deschise la ISU Horea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a desfăşurat, cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, o serie de activităţi de informare a populației.

Ieri, atât la sediul de pe strada Horea, cât şi la subunităţile din Reghin, Sighişoara, Târnăveni şi Sărmaşu, a fost organizată „Ziua Porţilor Deschise”. Toţi cei care au dorit să facă o incursiune în lumea salvatorilor, să vadă şi să aibă contact cu aceştia au trecut porţile subunităţilor pentru a vedea tehnica şi echipamentele de intervenţie şi exerciţii demonstrative.

Pe durata „Zilei porţilor deschise” sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” şi Detaşamentului de Pompieri Tg.Mureş a fost vizitat de aproximativ 300 de şcolari, însoţiţi de cadrele didactice.

Pe timpul vizitei aceştia au aflat care sunt principalele dezastre naturale precum şi modul de comportare în cazul producerii lor, s-au familiarizat cu tehnica de intervenţie.

 Printre exerciţiile şi demonstraţiile practice ce au avut loc amintim:
-    salvarea unei persoane de la înălţimi
-    stingerea unui incendiu la tavă


Sperăm ca acţiunea să îşi atingă scopul de informare a populaţiei, cu atât mai mult că pe lângă reprezentanţii din mass media locală, şi copiii prezenţi în număr mare  sunt un vector de diseminare a informaţiei”, a declarat Colonel Dr. ing. Dorin Oltean.
.
Tot  în cadrul acestui eveniment, la ora 10.00 au răsunat în tot judeţul sirenele de alarmare a populaţiei, pentru a marca Ziua Internaţională de reducere a Riscului Dezastrelor Naturale.

În vederea informării populaţiei privind măsurile ce trebuie luate în cazul producerii unor dezastre naturale, pe site-ul ISU „HOREA” al Judeţului Mureş, www.isumures.ro, sunt postate regulile de comportare în astfel de situaţii.


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite