Evaluarea Națională. Iată subiectele și baremul de corectare de la proba de Limba și literatura română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii susțin astăzi proba de limba maternă
Elevii susțin astăzi proba de limba maternă

Absolvenții ciclului gimnazial au susținut ieri prima probă din cadrul Evaluări Naționale, cea la Limba și literatura română. Ministerul Educației a transmis baremul de corectare, astfel că elevii pot să-și calculeze, în mare nota finală.

La primul subiect la proba de limbă şi literatură română, elevii au primit un fragment din romanul “Cireşarii” de Constantin Chiriţă pe baza căruia trebuiau să-şi dovedească cunoştinţele de vocabular şi de teorie literară, precum şi capacitatea de a înţelege şi comenta un text literar. Pe baza aceluiaşi text, absolvenţii claselor a VIII-a trebuiau să-şi exprime opinia în legătură cu mesajul transmis.

Subiectul al doilea a vizat cunoştinţele despre textele non-literare. Elevii trebuiau să identifice autorul, numele unui articol despre ebook şi publicaţia în care a apărut. Cunoştinţele de gramatică au fost verificate pe baza aceluiaşi text. Cea de-a doua compunere pe care elevii trebuiau să o redacteze avea ca temă trăsăturile unui coleg pasionat de lectură.


Iată BAREMUL de corectare:

SUBIECTUL I     (42 de puncte)

A. 1. cate 2 puncte pentru notarea fiecarui sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate (de exemplu: leac - medicament, tratament; infricosatoare - ingrozitoare, inspaimantatoare; crezuse - socotise, isi inchipuise)     3x2p=6 puncte
2. explicarea rolului semnului exclamarii in secventa data (de exemplu: marcheaza sfarsitul unui enunt exclamativ)     6 puncte
3. cate 3 puncte pentru selectarea oricarui epitet (de exemplu: lumini ametitoare) si a oricarei enumeratii din textul dat (de exemplu: cu avanturile, cu certurile, cu neintelegerile care se vor ivi)     2x3p=6 puncte
4. cate 3 puncte pentru numirea oricaror doua moduri de expunere utilizate in textul dat (de exemplu: naratiunea, dialogul)     2x3p=6 puncte
5. prezentarea adecvata a semnificatiei secventei, in limitele de spatiu indicate 6p / prezentarea partial adecvata a semnificatiei secventei, in limitele de spatiu indicate 3p / incercare de prezentare 1p     6 puncte

B.
- formularea opiniei despre mesajul fragmentului dat     4 puncte
- sustinerea opiniei formulate prin doua argumente, valorificand textul 4p / sustinerea opiniei printr-un singur argument, valorificand textul dat 2p / incercare de sustinere sau de argumentare, fara valorificarea textului 1p     4 puncte
- adecvarea continutului la cerinta (claritatea si coerenta ideilor; echilibru intre componentele compunerii) 2p / continut partial adecvat 1p     2 puncte
- respectarea limitelor de spatiu indicate     2 puncte

SUBIECTUL al II-lea     (36 de puncte)
A. 1. cate 2 puncte pentru formularea corecta a celor trei enunturi cerute (de exemplu: Autorul textului este Ion Vianu.; Dezavantajul e-bookului este dificultatea rasfoirii acestuia.; Un avantaj al e-bookului este dimensiunea redusa / ecranul lizibil / posibilitatea de potrivire a caracterelor.)     3x2p=6 puncte
2. cate 3 puncte pentru scrierea titlului articolului si a denumirii publicatiei in care a aparut     2x3p=6 puncte
3. notarea raspunsului corect: c     6 puncte
4. cate 1 punct pentru precizarea fiecarei valori morfologice si a fiecarei functii sintactice (ma - pronume personal, complement direct; cuvintelor - substantiv comun, atribut substantival genitival; sa stiu - verb predicativ, predicat verbal)     6x1p=6 puncte

B. - cate 2 puncte pentru prezentarea fiecareia dintre cele doua trasaturi ale prietenului/colegului pasionat de lectura     2x2p=4 puncte
- cate 2 puncte pentru fiecare dintre cele doua imagini artistice diferite utilizate     2x2p=4 puncte
- adecvarea continutului la cerinta (claritatea si coerenta ideilor, echilibru intre componentele compunerii) 2p / continut partial adecvat 1p     2 puncte
- respectarea limitelor de spatiu indicate     2 puncte

12 puncte se acorda pentru redactare, astfel:
- unitatea compozitiei     1 punct
- coerenta textului     2 puncte
- registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate continutului - 2p / adecvare partiala - 1p     2 puncte
- ortografia (0-2 erori - 3p / 3 erori - 2p / 4 erori - 1p / 5 sau mai multe erori - 0p)     3 puncte
- punctuatia (0-3 erori - 2p / 4 erori - 1p / 5 sau mai multe erori - 0p)     2 puncte
- asezarea corecta a textului in pagina     1 punct
- lizibilitatea     1 punct

Evaluarea naţională 2012 - Calendar:

26 iunie 2012 Limba şi literatura maternă - probă scrisă;
27 iunie 2012 Matematica - probă scrisă;
29 iunie 2012 Afişarea rezultatelor Evaluării Naţionale 2012 (până la ora 14);
29 iunie 2012 Depunerea contestaţiilor (orele 14-18);
30 iunie-1 iulie 2012 Rezolvarea contestaţiilor;
2 iulie 2012 Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012 continuă azi, 26 iunie, cu proba la limba şi literatura maternă, şi miercuri, 27 iunie, cu proba de matematică.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite