Este un adevărat „artizan“ al paginilor web

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La numai 20 de ani, mureşeanul a ajuns să fie cunoscut drept unul dintre cei mai prolifici antreprenori din Târgu-Mureş.

Nagy Nemes Szabolcs este pasionat de afaceri. Încă din anul 2000 a început să proiecteze pagini web. Cu trecerea timpului, creaţiile sale online au devenit celebre.

Proiectam pagini web din pasiune şi, după un timp, m-am gândit că se pot face bani frumoşi din această activitate. Am început o mică afacere, iar firma a intrat oficial pe piaţă în 2007. Am început să proiectez pagini web pentru firme mici din România, respectiv pentru dansatori, artişti şi sportivi, campioni mondiali din străinătate", povesteşte Szabolcs.

Tânărul consideră că baza unei afaceri de succes este reclama şi preţul serviciilor oferite. „Ştiam că trebuie să intru cu ceva nou pe piaţă, iar cel mai bun mod de atrage clienţii a fost prin campaniile de reclamă pe care le-am făcut. Am început pe internet, apoi la posturi de televiziune şi radio. Tata m-a ajutat financiar. Costul total al acestei afaceri s-a ridicat la aproximativ 10.000 de euro, incluzând aici campaniile de publicitate, sediul, biroul, calculatoarele şi diferitele proceduri de licenţiere. Desigur, toţi aceşti bani s-au adunat de-a lungul anilor. Tot ce am cheltuit am şi pus înapoi cu timpul. Oricum, mă bucur că tata a avut încredere în proiectul meu de la început şi până în momentul de faţă", spune Szabolcs.

Modelling-ul, pasiune şi afacere

Începând din acest an, tânărul se poate mândri cu înfiinţarea agenţiei de modelling, Top Models Agency.

„Ideea a venit spontan, la o întâlnire cu prietenii. Ne-am gândit că dacă tot avem un fotograf bun şi o cunoştinţă cu renume în lumea modelling-ului, să punem bazele unei firme de profil. Am organizat un casting, la care s-au prezentat peste 30 de fete, din care am selectat şase", povesteşte tânărul antreprenor.

Szabolcs spune că ceea ce îl poate menţine pe piaţa modelling-ului sunt serviciile pe care le oferă. „Am pornit afacerea cu ideea că pot să fac mulţi bani. Dar, mai întâi, trebuie să investeşti. Noi, de pildă, facem portofolii gratuite, dosarul de înscriere tot gratuit şi apoi promovăm modelele pe care le avem. Organizăm şcoală de modelling sau tabere foto în Grecia, Ungaria, Italia, Bulgaria şi la malul Mării Negre în România. Fetele au şansa să înveţe noţiuni de bază ale modellingului, make-up, hairstyling, coreografie, tipuri de defilări şi mişcarea scenică", spune Szabolcs.

Tânărul consideră că modelele nu se nasc, ele se formeză. „Este o muncă uşoară, din care poţi câştiga mulţi bani şi eu le recomand fetelor să-şi înceapă cariera de model cât mai repede cu putinţă, pentru ca atunci când încep să curgă banii, să fie deja cunoscute de publicul larg", conchide Szabolcs.

Întrebări şi răspunsuri:

ll Care sunt criteriile de selectare a modelelor?

În primul rând, contează înălţimea fetelor, şi anume pornind de la 1,65 în sus. Contează, desigur, şi experienţa, ţinuta. În mare, toate fetele pot să participe la un casting, deoarece modelele nu se nasc, ci, mai degrabă, se formează în timp.

ll Cum vă pregătiţi pentru concursuri?

Practic, noi ne ocupăm de partea administrativă şi de management. La fiecare eveniment organizatorii sunt cei care pregătesc modelele. Ceea ce putem face noi este să le dăm sfaturile necesare înainte de concursuri.

Profil:

Născut. 14 ianuarie 1990, Târgu-Mureş.

Studii. Universitatea Tehnică, Cluj Napoca, specializarea Inginerie, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.

Stare civilă. Necăsătorit.

Ce-i place?

„Îmi place să călătoresc prin lume, să mă dau cu motociclete, chiar să asamblez motociclete. Îmi place să proietez pagini web, desigur. La oameni îmi place sinceritatea, inteligenţa. Îmi plac oamenii calmi şi simpatici".

Ce nu-i place?

„Nu-mi place când cineva nu poate să fie punctual. Nu-mi plac vorbăriile inutile, fără rost. Nu-mi plac oamenii, care nu ştiu să se prezinte în mod elegant. Cam astea ar fi, toate celelalte trăsături, pot spune, intră în categoria mijlocie".

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite