Eşec usturător pentru BC Mureş la Mediaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gaz Metan şi-a vărsat nervii pe BC Mureş după înfrângerea în faţa Energiei Rovinari de etapa trecută, făcând instrucţie pe teren propriu cu trupa lui Deri Csaba.

Mureşenii au pierdut la o diferenţă de 25 de puncte în faţa unei echipe serioase, care cu siguranţă va avea un cuvânt de spus în lupta pentru titlu şi, de ce nu, chiar şi pentru Cupa României, în cadrul turneului Final Four ce se va disputa la Târgu-Mureş. Tigrii au arătat ca o echipă mică şi au pierdut fără drept de apel cel de-al doilea meci în mai puţin de o săptămână, demonstrând că nu au forţa necesară pentru a se lupta cu adevărat pentru un trofeu în acest sezon.

Medieşenii au controlat autoritar meciul de la un capăt la celălalt (26-19, 18-15, 22-14, 20-13), pentru a se impune cu un scor care nu lasă loc de alte interpretări, 86-61. Principalii marcatori pentru gazde au fost Mitchell 21 şi Nicoară 14, iar de la "tigri" s-au remarcat Mladenovic şi Forte, ambii cu câte 15 puncte. Gaz Metan şi BC Mureş se vor reîntâlni, pe 7 aprilie, în semifinalele Cupei României, de data aceasta în Sala Sporturilor.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite