Târgu-Mureş: Doar 5 la sută din necesarul de investiţii pentru şcolile mureşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş: Doar 5 la sută din necesarul de investiţii pentru şcolile mureşene
Târgu-Mureş: Doar 5 la sută din necesarul de investiţii pentru şcolile mureşene

Din banii existenţi, prioritare sunt lucrările de reparaţie şi reabilitare care vizează  cele 69 unităţi şcolare din judeţ care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare.

Inspectoratul Şcoar Judeţean Mureş a primit doar 5% din suma necesară pentru reparaţii la unităţile şcolare din judeţ: 4,6 milioane de lei, dintr-un necesar de 83 milioane. „Prioritare sunt lucrările la cele 69 unităţi şcolare fără autorizaţie sanitară de funcţionare, ca şi la alte 152 de obiective de investiţii ce se află într-un stadiu al lucrărilor situat între 30 si 85 la sută”, a afirmat Ştefan Someşan, inspector şcolar general adjunct în cadrul ISJ Mureş.


Vor fi finalizate lucrări începute în 2008, ce vor fi achitate doar în 2010, în valoare de 23 milioane de lei. Cele mai mici şanse de rezolvare le au lucrările de finalizare pentru trei campusuri şcolare, care costă 65% din totalul de 83 de milioane. „Este vorba de campusurile şcolare de la Colegiul Agricol „Traian Săvulescu”, Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi” şi Liceul cu program Sportiv din Târgu Mureş, lucrări ce vor mai trebui să aştepte”, a mai spus Someşan.


Pentru cele 102 clădiri retrocedate din judeţ, care găzduiesc licee, şcoli şi grădiniţe, se plăteşte o chirie lunară de circa 1,6 milioane de lei, de către administraţiile publice locale. Potrivit inspectorului general Dumitru Matei, Colegiul Naţional „Unirea”, Liceul Teoretic „Bolyai” şi Liceul de Artă din Târgu Mureş, cele mai importante unităţi şcolare din judeţ aflate în clădiri retrocedate, îşi vor continua normal activitatea, existând contracte de închiriere în derulare.


„În bugetul pe 2009 a ministerului Educaţiei nu sunt prevăzute sume pentru achiziţionarea vreunei clădiri retrocedate, însă problema rămâne în atenţia noastră”, a spus Dumitru Matei, inspectorul şcolar general. Viceprimarul, Csegzi Sandor, a precizat că efortul financiar lunar pe care îl face administraţia locală spre a suporta chiriile acestor unităţi de elită este de de 25.000 lei la Bolyai, 19.000 la „Arte” şi 16.000 la „Unirea”.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite