Târgu-Mureş: Portret/ Diana Ola tânăra îndrăgostită de literatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş: Portret/ Diana Ola tânăra îndrăgostită de literatură
Târgu-Mureş: Portret/ Diana Ola tânăra îndrăgostită de literatură

La 17 ani, Diana Ola şi-a lansat primul volum de proză şi poezie „Şifonierul cu fluturi” şi vrea să păşească în continuare pe drumul literaturii.

Diana Ola, elevă a Colegiului Naţional „Unirea” şi-a surprins plăcut colegii şi profesorii prin lansarea volumului de versuri şi proză,  „Şifonierul cu fluturi”. Volumul este însă rezultatul pasiunii pentru litaratură, pe care tânăra a avut-o de mică. „Începuturile mele literare datează din clasa a IV-a şi a V-a. Prima poeziei a fost scrisă într-o vacanţă de vară în clasa a IV-a şi avea ca temă Primăvara”, mărturiseşte tânăra.

Talent recunoscut

 Dascălii i-au recunoscut talentul literar şi au sprijinit-o în a continua pe acest drum. „Am avut noroc de nişte profesori de limba română extraordinari, care m-au îndrumat să particip la numeroase concursuri de creaţie litarară, unde lucrările mi-au fost şi premiate. Cel mai mare premiu obţinut a fost în clasa a X-a la Conscursul Naţional de Literatură şi Jurnalism Sportiv „Un condai numit fair-play”, unde am luat locul III la secţiunea poezie”, povesteşte Diana.

  În timpul liceului tânăra a continuat să scrie, iar la propunerea profesoarei de limba Raluca Popa a decis să publice un volum în care să se regăsească toate creaţiile sale literare scrise până acum. „Am decis să-i urmez sfatul şi am publicat volumul „Şifonierul cu fluturi”, titlu ales din 15 variante . M-am jucat cu cu motivele pe care le foloseam frecvent în proză şi în poezie şi aşa am găsit combinaţia aceasta de cuvinte”, spune tânăra.

Realitatea înconjurătoare, sursă de inspiraţie

În proza scurtă şi în poemele create, Diana Ola se inpiră din realitatea înconjurătoare, aşa cum o percepe o tânără liceană de 17 ani. „Mă inspiră natura, copacii, anotimpurile, realitatea de zi cu zi, viaţa de licean, practic experienţa mea de viaţă, inclusiv partea sentimentală. Stilul meu a evoluat foarte mult pe parcursul timpului, iar pe viitor voi încerca şi alte stiluri literare”, spune tânăra.

Speranţe pentru viitor

Lansarea volumului a fost o surpriză plăcută pentru toţi cei care o cunosc pe Diana. „Colegii mei au fost la lansare şi practic au pus în scenă volumul, eu mi-am jucat propriul rol, iar colegii au dat viaţă personajelor din textele mele”, povesteşte tânăra.

Diana Ola se gândeşte deja la noul volum. „Am primit sugestii de a mă decide între poezie şi proză, ceea ce mi-e foarte greu pentru că ţin la amândouă genuri, dar s-ar putea să optez pe viitor pentru un volum de poezie. Proza presupune fraze ample, un stil mai opulent, necesită mai multă răbdare, în poezie îmi pot comprima mai uşor ideile într-o formă mai concisă”, mărturisteşte tânăra.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce carieră vrei să urmezi mai departe?
Mi-aş dori să urmez  Facultatea de limbi străine, dar sper ca în paralel să-mi continui şi activitatea literară. Nu mă văd lucrând la birou, pentru că sunt o fire dinamică, mereu în căutare de ceva nou. Mi-ar plăcea să lucrez într- un domeniu în care să pot călători mult şi să pot descoperi locuri şi oameni.

Cum au reacţionat părinţii tăi când le-ai spus că vrei să lansezi o carte?
M-au încurajat foarte mult, părinţii mi-au fost suportul moral în tot ceea ce am făcut, chiar dacă nu prea au ei înclinaţii spre literatură. Vreau să le mulţumesc că au stat mereu alături de mine.

Ce-i place:
Îmi place muzica, lectura, ieşirile cu prietenii în oraş. Îmi place să mă plimb şi să merg în cafenele şi ceainării. Îmi place să merg la teatru. Îmi place să merg la concertele de la Filarmonică, îmi place muzica clasică pentru că mă relaxează. Îmi place să fac curat, prefer ordinea şi îmi place să gătesc prăjituri. Îmi place sinceritatea şi bunul simţ al oamenilor. Sunt perfecţionistă chiar şi la teme.

Ce nu-i place:

Nu-mi plac cluburile şi oamenii cu fiţe. Nu-mi place să merg des la cumpărături. Nu-mi place minciuna, prefăcătoria. Am o problemă cu timpul, în sensul că sunt tot timpul pe fugă. Nu-mi plac oamenii pentru care aspectul fizic şi financiar contează, eu pun pe primul loc aspectul moral.

Data naşterii:
1 decembrie 1991 la Târgu-Mureş
Studii:
Colegiul Naţional „Unirea” profil Filologie bilingv Engleză
Profesie: elevă
Stare civilă: necăsătorită

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite