Târgu-Mureş: Portret-Denisa (Artemisa) Chirteş - fetiţa care scrie cărţi
0La numai zece ani, eleva scrie poezii şi proză pe bandă rulantă. Sute de compuneri şi multe poezii ies din condeiul şcolariţei , care i-a bătut la concursuri chiar şi pe elevii de liceu.
O mână de copil, care abia a depăşit jocul cu păpuşile, face carieră la Târgu- Mureş. Fetiţa de-o şchioapă , cu nume ales pentru ea din Legendele Olimpului, a devenit vedetă în şcoală, dupa ce a început sa compună poveşti şi poezii. Până acum doi ani, parinţii nici nu au bănuit că fiica lor Artemisa Denisa se îndreaptă spre literatură. Se aşteptau să îi placă matematica şi engleza, dar spre mirarea tuturor ea a început să îşi exprime gândurile în scris. Învăţatoarea fetei a observat, citindu-i compunerile, că este talentată şi a îndreptat-o spre cercul literar.
A compus sute de lucrări
În numai doi ani, fetiţa a compus sute de lucrări. „Scriu şi poezii, dar îmi place mai mult proza. Mă exprim mai bine. Pot scrie despre orice, dar dacă fac poezie trebuie să găsesc rima. Şi nu întotdeauna găsesc rima la ceea ce simt“, mărturiseşte micuţa scriitoare.
Pasiunea pentru literatură a început de când a călcat prima dată pragul şcolii. La 7 ani, Denisa a câştigat primul loc la un concurs de recitat poezii, iar din acel moment şi-a dat frâu liber imaginaţiei. După ce anul trecut a ieşit învingătoare la un concurs de creaţie, acum, la 10 ani, se poate lăuda că a luat locul trei la o alta întrecere literară la care au participat mulţi liceeni. „M-au marcat poveştile citite. «Harry Potter» pentru mine e o carte de căpătâi. Îmi plac descrierile frumoase de acolo şi mă ajută să îmi dezvolt imaginaţia pentru că are multă ficţiune“.
Artemisa Denisa a trecut şi la lucrări serioase. „Memoriile unei gheişe“ este o altă carte la care se întoarce cu plăcere pentru că acolo găseşte tot ce vrea despre Japonia, o ţară care o atrage.
Toţi copiii trebuie să citească
Artemisa Denisa îndeamnă toţi copiii să citească: „Oamenii ar trebui să se gândească ce ar fi lumea fără cărţi“, explică eleva. Ea este conştientă că puterea calculatorului şi a televizorului nu egalează mesajul unei cărţi. Ca să atragă cât mai mulţi şcolari spre lectură, Denisa a început să scrie o carte, inspirată din realitate şi cu personaje reale, dar cu alt nume. A scris până acum trei capitole şi mai are puţin de lucru. Zâne, magie şi multă acţiune, un univers în care se regăsesc cu toţii, de la copii până la bunici. „Cartea este primul pas spre înţelepciune. Către înţelepciune sunt multe trepte pe scara vieţii. Cu cât ştim mai multe, cu atât ajungem mai repede în vârful scării. În carte, toate visele se pot împlini“ este mesajul fetiţei către copiii de vârsta ei.
Întrebări şi răspunsuri
Care este dorinţa ta cea mai mare?
Îmi doresc ca atunci când termin de scris această carte, să fie publicată. Apoi vreau să mai scriu multe alte cărţi. Iar când voi creşte, mi-ar plăcea să devin actriţă pentru că mă atrag rolurile complicate.
Cum ţi se pare lumea adulţilor?
Este o lume normală, departe de a fi perfectă, dar frumoasă. Mi-ar placea însă ca oamenii mari să fie mai buni.
Ce îi place
Cel mai mult îi place să scrie şi să citească, să afle cât mai multe despre viaţă, îi place teatrul, culoarea violet, ghiocelul pentru ca este alb şi pur şi adoră broaştele ţestoase. Motiv pentru care şi-a cumparat o broscuţă care, uneori, îi este şi confidentă.
Ce nu îi place
„Nu îmi plac testele de la şcoală. Am mereu emoţii şi nu mă pot exprima aşa cum trebuie. Nu îmi place educaţia fizică“, mărturiseşte Denisa.
Profil
Născută. 2 aprilie 2000Târgu Mureş,
Studii clasa a IV-a A, Gimnaziul Serafim Duicu
Familie un frăţior de 6 ani
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:
