Decizie amânată în cazul Apostu! Verdictul se dă vineri!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Târgu-Mureş se va pronunţa vineri în ceea ce privește cererea de eliberare sub control judiciar a fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, arestat pentru luare de mită.

Dosarul nr. 1767/33/2011 a fost strămutat la Târgu Mureş de la Curtea de Apel Cluj, iar în acesta cei patru sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie, printre care dare de mită, spălare de bani, fals intelectual. Curtea de Apel Târgu Mureş se va pronunţa miercuri asupra cererii de eliberare sub control judiciar a lui Sorin Apostu.

De fiecare dată am avut încredere şi am încredere şi acum. Şi am şi mai mare încredere pentru că deja a trecut un timp îndelungat, cred că durata detenţiei, în situaţia în care s-ar menţine, ar risca să devină excesivă şi disproporţionată în raport cu scopurile, măsurile preventive prevăzute de Codul de Procedură Penală (...) Cu siguranţă, în măsura în care s-ar mai menţine măsura în acest caz, cu siguranţă România riscă o nouă condamnare la CEDO, pentru că vorbim de un criteriu de detenţie care este extrem de vulnerabil şi care nu poate fi justificat în toate cazurile, ci numai atunci când există circumstanţe excepţionale, care aici lipsesc cu desăvârşire", a declarat Mateuţ, după formularea a celei de-a douăzecea cereri de eliberare sub control judiciar a lui Sorin Apostu.

La termenul de luni, de la Curtea de Apel Târgu Mureş, fostul primar din Cluj Napoca, Sorin Apostu, şi avocatul său, Gheorghiţă Mateuţ, au solicitat instanţei de judecată eliberarea provizorie a inculpatului sub control judiciar. Sorin Apostu este singurul dintre cei patru inculpaţi din dosar - Călin Mihai Stoia, Monica Undina Apostu, soţia fostului primar, şi Aspazia Droniuc, care are şi calitatea de denunţător - care este judecat în stare de arest preventiv.


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite