Crăciun cu repetiţie în staţiunea Sovata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nici nu au trecut bine sărbătorile, că hotelierii din Sovata au început din nou pregătirile pentru Crăciun şi Revelion.

De data aceasta este vorba despre Crăciunul după calendarul iulian, sărbătorit de sute de mii de ordodocşi de rit pe data de 7 ianuarie. De ani buni a devenit deja o tradiţie pentru moldovenii de peste Prut să-şi petreacă cea mai importantă sărbătoare din an în România.
Moldovenii din Bălţi au dat iama la Sovata. Oaspeţii vor fi primiţi, în această seară, cu colinde, muzică tradiţională şi inimă deschisă. Moldovenii au ajuns în staţiune de câteva zile şi abia aşteaptă seara cea mare, când Moş Crăciun va veni cu sacul plin cu daruri. „În fiecare an abia aşteptăm să venim aici. E a patra oară când venim din Moldova să petrecem aici Crăciunul. Ne place foarte mult, aducem şi copiii cu noi“, a declarat Ilinca Perja.

Bucate alese şi râuri de băutură

Hotelurile sunt pline ochi de turişti, iar angajaţii abia mai ţin pasul: vor avea la masa festivă din această seară peste 300 de petrecăreţi, printre care mulţi copii. Încă de azi dimineaţă, bucătarii s-au pus pe treabă: oale cu sarmale, piftie de porc, gâşte umplute cu mere, carne pe săturate şi multe dulciuri. Nu vor lipsi nici cârnaţii, pulpele de curcan şi clătitele cu brânză. „Este o tradiţie pentru ei. Au zile libere şi vin să le petreacă la noi. Aproape dispare şi la ei tradiţia, aşa că ei vin aici să sărbătorească. E plin hotelul, iar media de vârstă este de 40 de ani“, a spus Eric Szoboszloy, directorul Hotelului Danubius.


Pentru a petrece Crăciunul la Sovata, moldovenii au scos din buzunar 220 de euro de persoană, pentru şase zile de distracţie continuă

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite