Continuă furturile de lemn din pădurile mureşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi anotimpul rece a trecut, nu puţine sunt cazurile de tăieri ilegale de arbori din pădurile din judeţ, mai ales din zona Văii Gurghiului.

În cadrul unei acţiuni organizate în municipiul Reghin şi pe Valea Gurghiului, la care au participat poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Silvce Mureş, a fost depistat în trafic un bărbat din comuna Hodac, care transporta cu o autoutilitară 13 metri steri de lemn de foc, fără documente legale de transport şi provenienţă.

Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării conform Legii 171/2010, cu amendă de 2000 lei şi a confiscării întregii cantităţi de material lemnos, în valoare de 1040 lei.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, a mai fost depistat şi un alt bărbat din aceeaşi localitatea, care transporta un metru cub de cherestea răşinoasă, fără documente legale de transport şi faţă de acesta fiind luată măsura sancţionării şi confiscării materialului transportat.


Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite