Cei mai buni tatuatori amatori se vor întrece la Târgu-Mureș

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima ediție organizată la Târgu-Mureș a Underground Tattoo Show va avea loc în data de 24 noiembrie, în incinta localului Saga, de pe strada Bernady Gyorgy.

Evenimentul va include un seminar în cadrul căruia participanții, simpli curioși sau tatuatori amatori, vor putea învăța din tainele artei tatuajului profesionist de la artiști tatuatori, precum Bimbi (din Reghin), Attila ”Tzotzi” (din Satu Mare) și Andrei Oltean (din Târgu-Mureș), de la salonul All Eyes On Me Tattoo. Seminarul va aduce în discuție importanța igienei și a executării corecte a unui tatuaj, două dintre elementele esențiale de care orice tânăr care dorește să devină profesionist în arta tatuajelor trebuie să țină cont.

Underground Tattoo Show va avea loc între orele 14.00 și 21.00, fiind un bun prilej pentru mureșeni de a-și decora corpul cu un tatuaj, un body paint sau un pierce. Dealtfel, vor fi organizate concursuri jurizate de către tatuatorii profesioniști prezenți la eveniment, în urma cărora tinerii amatori care vor dovedi că au talent și realizează opere cât mai reușite, vor câștiga diverse premii.

În plus, manifestarea va cuprinde și o expoziție de pictură și grafică în diverse stiluri, ca de exemplu goth, fantastic, dark, adică genuri care se pretează pentru a deveni tatuaje.

În cazul în care sunt tineri ce vor să participe la Underground Tattoo Show, aceștia o pot face trimițând un mail la  contact@undergroundtattooshow.com.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite